Scurtă istorie a curelor şi metodelor de slăbit, din antichitate și până azi, făcută de Mihaela Bilic. „E singura situație în care uităm de mâncare!”

Mihaela Bilic a făcut o scurtă istorie a curelor și metodelor de slăbit, trecând în revistă practicile folosite din Antichitate până în prezent pentru a pierde kilogramele în plus. Concluzia ei despre relația oamenilor cu mâncarea.

Nutriționistul Mihaela Bilic a publicat pe rețelele sociale o scurtă trecere în revistă a modului în care oamenii au încercat, de-a lungul timpului, să slăbească pentru a avea o siluetă considerată ideală. Ea arată că preocuparea pentru felul în care arătăm și dorința de a scăpa de kilogramele în plus nu sunt deloc recente, ci îi însoțesc pe oameni de secole, iar soluțiile la care s-a apelat au fost, adesea, extreme.

„Cura de slăbire nu este o invenție nouă, oamenii s-au luptat dintotdeauna cu kilogramele în plus, iar o metodă ușoară și eficientă de «a topi» grăsimea n-a fost descoperită. Încă!

Dacă trecem în revistă strategiile legate de slăbit, constatăm cu tristețe că foamea și implicit mâncatul puțin, sunt sfinte. Dilema este: cum reușești să rabzi de foame? Din Antichitate până în zilele noastre, soluțiile au fost cât se poate de radicale și drastice: foame, frig, nesomn, mișcare, purgative, laxative și, în sec XX, amfetamine”, a scris nutriţionistul care are numeroşi fani pe reţelele sociale .

Înfometare, epuizare şi laxative

În postare, ea amintește că încă din Antichitate medicii recomandau metode severe pentru a reduce greutatea corporală. Hippocrate , considerat părintele medicinei, îi sfătuia pe cei care voiau să slăbească să facă muncă fizică intensă înainte de masă, până la epuizare. În secolul al II-lea, medicul Soranus promova o abordare similară, bazată pe somn puțin și multă mișcare, dar și pe o alimentație foarte restrictivă, cu o singură masă pe zi, formată dintr-un singur fel de mâncare rece, în principal legume, completate de puțin pește sau carne.

De asemenea, utilizarea laxativelor și a vomitivelor era deja răspândită încă din acea perioadă, iar această practică a continuat și în Evul Mediu.

„Încă din antichitate se practică deja consumul de laxative și vomitive. În evul mediu atitudinea rămâne aceeași: Avicenna pune accentul pe mișcare și purgative care să împiedice digestia. Începând cu anul 1700 obezii erau sfătuiți să doarmă puțin, să transpire mult și să abuzeze de laxative. La Paris, doctorul Antoine Petit folosește oțet și cafea neagră ca ajutor pentru slăbit, iar în Anglia doctorul Malcom Fleming prescrie ingestia de săpun ca să topească grăsimile”, a explicat ea.

Potrivit Mihaelei Bilic, nici începutul secolului al XX-lea nu a adus soluții mai blânde. Deși medicina începea să înțeleagă mai bine metabolismul și consumul energetic al organismului, regimurile de slăbire au rămas extrem de restrictive. Cura Guelpa, de exemplu, se baza aproape exclusiv pe înfometare, fiind permise doar apa, ceaiurile calde și un purgativ pe bază de ulei de ricin.

Obsesia pentru slăbit şi consumul de droguri

În anii ’20 a devenit populară și cura de lapte a doctorului Leven, care presupunea consumul a zece cești de ceai în primele două-trei zile, urmate de aproximativ zece zile în care alimentația era formată exclusiv din lapte cald aromatizat cu vanilie, caramel sau cafea.

Obsesia pentru siluetă s-a accentuat însă după anii ’60, când idealul promovat de cultura populară a început să influențeze tot mai mult publicul larg.

„Obsesia curelor de slăbire se amplifică începând cu anii ‘60 și interesul pentru siluetă «molipsește» treptat toată populația, indiferent de vârstă, sex sau profesie.

Jane Fonda povestește într-un film documentar cum a învățat de la mama ei să-și inducă voma ca metodă de menținere a siluetei și cum a apelat la amfetamine pentru reducerea apetitului. Și Audrey Hepburn, celebră pentru silueta ei filiformă, își ducea existența între episoade de bulimie și anorexie, «presărate» din belșug cu medicamente psihotrope”, scrie Mihaela Bilic.

În final, nutriționistul subliniază că, în ciuda progreselor științei, nu există nici astăzi o soluție simplă și definitivă pentru obezitate, iar lupta cu foamea rămâne o constantă.

„Din păcate nu există un “leac” pentru obezitate, oamenii rabdă de foame și acum, în secolul XXI, așa cum o făceau în antichitate. Nu avem mecanisme naturale de slăbit, iar foamea este o senzație de care nu putem uita! Cât despre voință, slabă speranță că ne putem abține pe termen lung, instinctele ne fac mâncăcioși și pofticioși.

Mâncare puțină și greu de găsit, un stomac mic și hormoni care să blocheze apetitul… asta ne-ar putea salva. În așteptarea acestui miracol, merită să fim îndrăgostiți; e singura situație în care uităm de mâncare!”, a concluzionat Mihaela Bilic.