Se RUPE căruța? Circa 20 de parlamentari PSD negociază trecerea la ALDE! Liderii PSD, iritaţi de faptul că ALDE le fură electorat.

Se RUPE căruța? Circa 20 de parlamentari PSD negociază trecerea la ALDE! Liderii PSD, iritaţi de faptul că ALDE le fură electorat.

Liderii PSD sunt tot mai iritaţi de faptul că ALDE creşte în sondaje şi îi fură electoratul, au declarat pentru  G4Media.ro surse din ambele partide. Răceala evidentă dintre Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu se explică prin faptul că sondajele arată că PSD a scăzut cu circa zece puncte procentuale, până la 33-35%, în timp ce ALDE a crescut cu circa 8 puncte, luând exact din electoratul social-democrat. În plus, informaţiile  G4Media.ro arată că circa 20 de parlamentari PSD negociază o eventuală trecere la ALDE.

Aceşti parlamentari au calculat că scăderea PSD le periclitează viitoarele candidaturi la parlamentarele din 2020 şi îşi doresc să treacă la un partid în creştere, care le-ar putea garanta un nou mandat. Tot spre ALDE vin şi parlamentari căzuţi în dizgraţia conducerii PNL, dar şi din PMP, după cum a scris G4Media.ro în urmă cu două săptămâni.

Pe de altă parte, şi liderii ALDE sunt nemulţumiţi de PSD, care le blochează accesul la funcţii şi la contracte. Un alt motiv de supărare pentru ALDE este infiinţarea de către PSD a Fondului Suveran de Investiţii, care ar urma să preia acţiunile de la numeroase companii aflate acum la Ministerul Energiei, minister condus de ALDE.

Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că Liviu Dragnea a fost deranjat de primul sondaj făcut public acum două luni de ALDE, care arăta că în cazul unui candidat comun, 48% îl vor pe Tăriceanu și doar 8% pe Dragnea. Săptămâna trecută, Tăriceanu a mai prezentat public un sondaj care arăta creşteri substanţiale pentru ALDE. Potrivit calculelor PSD, acele creşteri pentru ALDE sunt în detrimentul PSD, nu al PNL.

Între timp au apărut mai multe fisuri în relaţia din coaliţie. Tăriceanu a anunţat că nu e de acord cu modul în care PSD vrea să gestioneze Pilonul 2 de pensii, iar Steluţa Cătăniciu (vicepreşedinte ALDE) l-a criticat public pe ministrul PSD al Educaţiei, Valentin Popa.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?