Secretarul de stat al SUA confirmă angajamentul de securitate față de Polonia

Secretarul de stat american Rex Tillerson a confirmat, într-o convorbire cu ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, caracterul durabil al legăturilor și obligațiilor aliaților transatlantici, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a diplomației poloneze, Joanna Wajda, agenției de presă poloneze PAP, preluate de Xinhua.

Tillerson a reafirmat "angajamentul Statelor Unite de a acționa pentru securitatea Europei și a regiunii noastre", a precizat Wajda.

Waszczykowski a mulțumit pentru poziția activă a SUA în vederea întăririi capacității defensive a NATO și pentru prezența militară americană sporită în Polonia și în regiune.

În privința crizei din Ucraina, cei doi miniștri și-au exprimat speranța că eforturile conjugate ale Europei și Statelor Unite vor permite aplanarea treptată a conflictului.

Oficialii american și polonez speră să își continue dialogul cu ocazia reuniunii coaliției internaționale împotriva Statului Islamic, la Washington, pe 21 martie.

Purtătoarea de cuvânt a mai adăugat că Waszczykowski l-a invitat pe Tillerson să viziteze Polonia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot