Secretele Sighișoarei medievale: tuneluri uitate, judecăți aspre și un turn iconic

Centrul istoric al Sighișoarei, un oraș cu aproximativ 24.000 de locuitori din județul Mureș, este o destinație populară pentru turiștii străini și români. Vizitatorii descoperă aici o așezare animată, cu o arhitectură ce a traversat secolele, însă sub farmecul său exterior se ascund enigme și povești despre vremuri de mult apuse.

Turnul cu Ceas: Inima fortificației și paznicul timpului

Cel mai emblematic reper al cetății medievale este Turnul cu Ceas, ridicat în secolul al XIV-lea pentru a proteja principala poartă a orașului. Cu o înălțime de peste 60 de metri, turnul are un acoperiș mai înalt decât corpul său, iar în vârf, deasupra bilei aurite, un cocoș servește drept giruetă. Timp de aproape două secole, zidurile sale groase de doi metri au adăpostit sfatul comunal, simbolizând autoritatea publică și având o funcție crucială de apărare.

Acoperișul său policrom și cele patru fleșe reprezentau, de asemenea, prestigiul și dreptul de judecată al orașului, cunoscut sub numele de jus gladii, „dreptul săbiei”. Sub acest acoperiș, funcționa un orologiu, a cărui formă originală datează, probabil, din anul 1634.

Mecanismul inițial, din lemn, mișca figurine ce personificau zilele săptămânii și astrele lor asociate: Luna pentru luni, Marte pentru marți, Mercur pentru miercuri, Jupiter pentru joi, Venus pentru vineri, Saturn pentru sâmbătă și Soarele pentru duminică. Despre rolul său de ghidare a vieții cetății, revista România pitorească nota:

Construit inițial din lemn, mecanismul care înfățișa locuitorilor scurgerea timpului pe două cadrane uriașe mânuia, ca la un teatru de păpuși, defilarea periodică și lină a unor figurine reprezentând zilele săptămânii, iar pe meșteșugari îi trezea din toropeala oboselii celor 12 ore de lucru cu loviturile de ciocan ale unei figurine anume.
– România pitorească

Turnul și orologiul au fost afectate de marele incendiu din 1676, care a distrus mecanismul ceasului. Totuși, figurinele create de meșterul Johann Kirschel în 1648 ar fi fost salvate, fiind ulterior înlocuite cu altele din fier forjat. Orologiul a fost reparat în 1775 și 1804, iar mecanismul său a fost complet refăcut în 1906. Figurinele au rămas imobile pentru o lungă perioadă, până când, în secolul XX, electricianul I. Konradt a reușit să le readucă la viață, după ani de muncă și nopți de veghe, reconstruind roți, tije și o "inimă electrică". Astăzi, Turnul cu Ceas rămâne cel mai fotografiat obiectiv al cetății.

Cetatea Sașilor: Un loc strategic și plin de secrete

Spre deosebire de alte orașe transilvănene, edificate pe ruinele unor așezări antice, Sighișoara a fost fondată de coloniștii sași într-o zonă aleasă pentru avantajele sale naturale și strategice. Dealurile erau acoperite de păduri, iar văile mlăștinoase. Deși au fost descoperite urme ale unor fortificații dacice și romane, precum și un drum militar roman, locul nu pare să fi găzduit o așezare romană de anvergură.

Sașii, veniți din regiunile germanice de pe Rin începând cu secolul al XII-lea, au populat Transilvania, pe atunci parte a Regatului Ungariei. Scriitoarea britanică Emily Gerard, care a trăit în Transilvania, descria sosirea lor astfel:

Data exactă a sosirii coloniştilor germani în Transilvania este necunoscută, dar se pare că au ajuns între 1141 şi 1161. Este aproape sigur că nu au venit cu toţii deodată. Cruciadele, care în acea epocă ocupau fiecare minte, ar fi putut cauza faptul că aceste imigraţii au trecut aproape neobservate. Numele de saşi (saxoni), aşa cum îşi spun ei, a fost folosit mult mai târziu ca denumire generală şi este mai mult decât probabil, din diferenţele de limbaj, obiceiuri şi comportament, că diferite colonii au ajuns aici din diferite părţi ale locurilor lor de baştină.
– Emily Gerard

În secolele următoare, sașii au ridicat numeroase așezări fortificate, Sighișoara fiind unul dintre cele mai cunoscute scaune săsești, unități administrative și judiciare specifice Transilvaniei medievale. Chiar dacă, în ultima parte a secolului XX, imaginea sa turistică s-a asociat tot mai mult cu legenda lui Dracula – unii istorici avansând ipoteza că Vlad Țepeș s-ar fi născut aici, deși această teorie nu este confirmată documentar –, moștenirea săsească rămâne definitorie.

Istoricul Friedrich Müller, la mijlocul secolului al XIX-lea, explica de ce sașii au ales acest loc pentru întemeierea orașului:

Coloniștii germani, ghidați de cel mai sigur instinct strategic și, fără îndoială, tocmai de acesta au pus piatra de temelie a orașului chiar acolo unde valea râului este, pe mari întinderi, cel mai puternic îngustată și pe un promontoriu care, spre deosebire de celelalte înălțimi din jur, ca Burgstadel, Steinleite sau Kreuzberg, nu se unește lin și continuu cu culmea principală, ci este despărțit de aceasta printr-o șa. Aici, niciun vestigiu al unei culturi mai vechi nu a chemat la o nouă locuire a unui pământ doar părăsit. Securea și plugul coloniștilor au pătruns direct în sălbăticia veche de milenii.
– Friedrich Müller

Müller sublinia în studiul său „Schițe arheologice din Sighișoara” (1857) că anul exact al întemeierii orașului era incert și atrăgea atenția asupra distincției între o așezare fortificată și una complet împrejmuită cu ziduri, proces care, pentru unele orașe transilvănene, s-a finalizat abia la sfârșitul secolului al XIV-lea și în cursul secolului al XV-lea.

Subteranele ascunse și fântânile dispărute

Dincolo de structurile sale vizibile, Sighișoara este înconjurată de numeroase enigme. Mărturii vechi vorbesc despre pivnițe conectate prin tuneluri, fântâni adânci care au dispărut, galerii de refugiu și chiar urme ale unor fortificații mai vechi, ascunse sub zidurile actuale. La mijlocul secolului al XIX-lea, Friedrich Müller menționa legende conform cărora unele edificii religioase din cetate ar fi fost legate prin pasaje subterane, afirmând că „mănăstirea se afla în legătură secretă prin pasaje subterane cu un alt complex”.

În 1973, revista România pitorească relata despre rețeaua de tuneluri a Sighișoarei, citând informații de la directorul muzeului orașului, Gh. Moldovan, și de la arhitectul Albert Leonhart. "O particularitate a Sighișoarei este rețeaua de tuneluri care leagă pivnițele, mod de refugiu în vremurile aspre. Mai apoi, când s-a vorbit de pace, intrarea în tuneluri a fost zidită cu câte un rând de cărămidă. Nimeni nu cunoaște azi starea acestor tuneluri. Dar pivnițele acestea vechi «se văd din stradă», cum spune directorul muzeului din Sighișoara, Gh. Moldovan", se arăta în publicație.

Un alt mister îl reprezintă vechile fântâni ale cetății, care ar fi fost suficient de adânci (circa 70 de metri) pentru a asigura apa necesară locuitorilor chiar și în timpul asediilor. "Cetatea a avut mai multe fântâni, adânci de câte 70 de metri. Vreo șapte fântâni. Astăzi nu se mai cunoaște nicio gură, dar arhitectul M. Leonhart spune că, prin 1880, au fost scoase fotografii ale fântânilor orașului, după care le-am putea descoperi. Atât directorul muzeului, cât și arhitectul Leonhart vă pot indica locul unei asemenea fântâni în Piața Mare", informa România pitorească. Arhitectul Albert Leonhart specula chiar că unele dintre aceste fântâni ar fi putut comunica prin galerii cu exteriorul cetății, oferind o posibilitate de evacuare în caz de primejdie: "Iar eu mai cred că dintr-una sau din mai multe fântâni se fac tuneluri laterale de ieșire din oraș, așa cum există la cetățile Râșnov ori Saschiz. Nu-i văd eu pe sighișoreni prinși ca șoarecii între ziduri", afirma Leonhart.

Piața Cetății și stâlpul infamiei: locul judecăților publice

Piața Cetății Sighișoarei, astăzi un loc vibrant, păstrează o istorie tulburătoare. Pe lângă rolul său comercial, era și spațiul unde se aplicau pedepsele celor care încălcau legea. Aici se afla "stâlpul infamiei", o coloană de piatră cu două inele de fier. În 1603, Henter Benedek, condamnat pentru trădare, a fost pedepsit prin tăierea mâinii drepte chiar în acest loc, înainte de a fi dus spre execuția de pe Dealul Crucii.

Friedrich Müller explica rațiunea acestei pedepse publice: "Infractorul trebuia expus cât mai mult privirii publice, pentru ca încălcarea legii să-i fie făcută simțită prin rușine și pentru ca pedeapsa să acționeze asupra lui tocmai prin sentimentul oprobiului public". La poalele cetății, în Orașul de Jos, exista și "căsuța nebunilor", lângă care se găsea un "măgar" din lemn, pe care condamnații erau forțați să-l încalece, având greutăți de piatră legate de picioare.

Müller nota că, în acele vremuri, legea intervenea în viața privată mai mult decât în epoca sa, limitând libertatea personală. Cu toate acestea, constrângerea era resimțită mai puțin apăsător, deoarece se năștea organic din viața comunității, transformând obiceiurile și tradițiile în reguli.

Potrivit istoricului, legea intervenea atunci în viața privată chiar mai mult decât în epoca sa și reducea libertatea personală la limite foarte înguste, dar această constrângere era resimțită mai puțin apăsător, pentru că se năștea organic din viața comunității și transforma în reguli ceea ce fusese până atunci obicei și tradiție.
– Friedrich Müller

Incendiul din 1676 și memoria caselor vechi

La mijlocul secolului al XIX-lea, Friedrich Müller descria Sighișoara ca pe unul dintre orașele transilvănene care își păstraseră cel mai bine caracterul vechi, în ciuda marelui incendiu din 1676. Focul a distrus predominant acoperișurile, lăsând zidăria intactă, contribuind la păstrarea aspectului imperial al cetății.

Sighișoara și, mai ales, cetatea, cu casele sale care, după cum pare, au fost distruse de marele incendiu mai degrabă la nivelul acoperișurilor decât al zidăriei, și-au păstrat destul de mult caracterul vechi, aproape, am putea spune, caracterul unui oraș imperial. Aceste case înalte, în cea mai mare parte înguste, cu ferestre aproape pătrate, împărțite în cruce și uneori încadrate în piatră, cu uși joase, cu frontoane înalte împotriva incendiilor și poduri deschise și aerisite, precum și străzile înguste care se varsă în cununa zidurilor și turnurilor, îl poartă pe privitor cu însuflețire înapoi în vremurile de odinioară.
– Friedrich Müller

Casele cetății păstrau memoria familiilor și a evenimentelor. O mărturie întunecată, consemnată de cronicarul Blasius, este legată de senatorul Jacob Schwarz, acuzat de trădarea Sighișoarei în 1602. "Se spune că era un om mândru, atât de mândru încât își poleia chiar și coarnele boilor cu aur. El s-a lăsat atras într-o înțelegere cu dușmanii, iar aceștia i-au promis că vor jefui doar câteva prăvălii din cetate. Dar când lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură și întregul oraș a fost jefuit, cetățenii s-au înfuriat și au cerut sângele trădătorului", relata Müller. Schwarz a încercat să se ascundă într-o casă din Orașul de Jos, iar într-o cameră, povestitorul mai văzuse urmele mâinii sale însângerate pe tencuială. Totuși, urmăritorii l-au găsit, iar nefericitul s-a ascuns în cele din urmă într-un jgheab de acoperiș, fiind însă descoperit și aruncat în stradă, unde s-a zdrobit "în chip jalnic".

Până în secolul al XIX-lea, arhitectura locuințelor din cetate suferise transformări semnificative, iar o parte din decorațiunile vechi dispăruseră. Schimbările reflectau un nou mod de viață:

Au intrat în noile locuințe obiceiuri noi, dar și năravuri noi; imităm acum cu succes «cutiile de locuit» ale orașelor mai mari, aceste morminte ale vieții de familie, în care fiecare activitate își are încăperea ei separată, iar pe străzile pavate hurducăie deja trăsura moștenită, acolo unde, cu numai un secol înainte, pe drumurile podite cu scânduri, abia că trecea încet și aproape fără zgomot câte un car încărcat.
– Friedrich Müller

Sighișoara la începutul secolului XX: O mărturie poetică

La începutul secolului XX, Sighișoara își păstra încă atmosfera de vechi burg transilvănean, cu tradițiile comunității săsești bine integrate în viața publică. Poetul german Detlev Freiherr von Liliencron (1844–1909) a vizitat orașul în 1907, fiind găzduit de medicul și fondatorul muzeului din Turnul cu Ceas, dr. Joseph Bacon. La scurt timp după plecare, Liliencron i-a transmis o scrisoare, evocând ziua petrecută în cetate: "Vă mulțumesc din suflet pentru ziua plină de ospitalitate petrecută la Sighișoara, unde m-am aflat într-un vechi oraș german. Acele ore îmi vor rămâne de neuitat. Marea bunătate a dumneavoastră și a soției dumneavoastră, plimbarea noastră prin oraș și până pe înălțime, toate, toate mi s-au întipărit adânc în memorie". Poetul menționa, de asemenea, că asistase la o sărbătoare a comunității germane și la adunarea elevilor în piața orașului, evenimente ce i-au rămas profund întipărite în memorie.

Explorează subiectele:

Sighișoara Cetatea Sighișoara Istorie Transilvania

Distribuie Distribuie Comentarii