Șefa ISJ, fostul ministru Bănicioiu și președintele FRB - pe lista PSD Iași pentru Cameră

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, va candida la parlamentarele din decembrie pe listele filialei ieșene a Partidului Social Democrat. 

În ședința de luni a Comitetului Executiv Județean a PSD Iași s-a stabilit ca șefa Inspectoratului Școlar Județean, prof.dr Camelia Gavrilă, să deschidă lista la Camera Deputaților, urmată de fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, medicul Tudor Ciuhodaru, Silviu Macovei, fostul viceprimar pășcănean Vasile Axinte, Bogdan Cojocaru, primarul Aurica Cobuz, Bogdan Cruceanu, Daniela Nedelcu, Ioan Anchidin și Ionuț Câmpeanu.

Președintele PSD Iași, Mihai Chirica, a precizat pentru AGERPRES că propunerea privind includerea pe listă a fostului ministru Bănicioiu îi aparține, motivația fiind faptul că educația și sănătatea încă mai reprezintă probleme stringente după 26 de ani de postcomunism.

"Toată tema mea de campanie pentru alegerile locale și parlamentare vizează educația și sănătatea. Sunt două teme care au rămas oarecum izolate în dezvoltarea României din ultimii 26 de ani. Bineînțeles, la aceasta se adaugă dezvoltarea mediului rural, a agriculturii și energiei", a declarat pentru AGERPRES Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, la Senat, primele locuri vor fi ocupate de președintele Senatului Universității Tehnice Gheorghe Asachi, Adrian Pănescu, fostul prefect și vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, Victorel Lupu.

Validarea listelor se va face marți, în cadrul Biroului Permanent Național al PSD.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență

5 „Faceți plinul la mașină, acum” / Avertismentul unui analist care vorbește de o criză mondială ca în anii `70