Șeful ANP: Am luat hotărârea să sesizăm Parchetul în cazul Penitenciarului Giurgiu

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisar șef Marius Vulpe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Parchetul va efectua o anchetă la Penitenciarul din Giurgiu.

Șeful Penitenciarelor, Marius Vulpe, a precizat că a avut o sesizare venită din partea Ministerului Justiției privind eventuale nereguli la Penitenciarul din Giurgiu.

'Am făcut o minimă verificare. Un angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost la fața locului. El ne-a comunicat că cele verificate exced puterii de anchetă și verificare a ANP. Atunci am luat hotărârea să sesizăm Parchetul, care poate face anchete mai ample', a declarat Marius Vulpe.

El a spus că procurorii vor stabili dacă demersurile întreprinse de oamenii legii pentru stingerea conflictelor din penitenciare au fost corecte sau nu.

'E vorba și de deținuți care au fost transferați de acolo, e vorba și de o intervenție în forță în urma revoltei deținuților. Vom vedea cum evoluează ancheta și ce măsuri vom lua', a mai spus Marius Vulpe.

Directorul ANP a adăugat că în urma revoltelor din 15 penitenciare, din luna iulie, mai mulți deținuți s-au plâns de intervenția în forță a forțelor de ordine. Alții au reclamat că au fost mutați la alte unități de detenție din țară.

Ca urmare a protestelor, patru deținuți încarcerați la Penitenciarul Giurgiu acuză acum că au fost "bătuți cu bestialitate" pentru instigare la revoltă. Deși ei au prezentat și certificate medico-legale, conducerea penitenciarului neagă acuzațiile aduse.

AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Portița din Pacific / insula unde chinezoaicele nasc copii cu cetățenie SUA