Șeful ATI Neonatală Marie Curie: „Vor mai muri copii”, deblocarea posturilor nu rezolvă criza

Vineri, 24 iulie, s-a confirmat decesul celui de-al doilea nou-născut dintre cei nouă aflați pe lista de așteptare pentru un loc în secția de Terapie Intensivă Neonatală. Această tragedie a alimentat declarațiile tranșante ale medicului Cîrstoveanu.

„Și vor mai muri. Evident că nu se rezolvă. Pentru unii e doar statistică. O statistică pentru unii, o necredință pentru alții. Trebuia să spun mai demult și mai clar. Altfel, cum se explică atâția morți pe o listă de așteptare? Eu nu permit să se spună neadevăruri”, a declarat medicul pentru Digi24 .

Șeful ATI Neonatală de la Marie Curie: „Vor mai muri copii”. FOTO: Shutterstock

Șeful ATI Neonatală de la Marie Curie: „Vor mai muri copii”. FOTO: Shutterstock

Guvernul a aprobat joi organizarea concursurilor pentru cele 22 de posturi vacante, o inițiativă menită să permită redeschiderea a cinci paturi de ATI închise anterior din lipsă de personal. Însă, pentru doctorul Cîrstoveanu, problema este mult mai complexă.

„Dacă mâine pleacă alte două asistente, n-am rezolvat nimic. E o problemă a sistemului. Pentru mine, asta denotă o neînțelegere a situației”, a explicat medicul.

Situația este cu atât mai gravă cu cât pe lista de așteptare se află deja un nou-născut prematur în stare critică.

„Mai avem acum un copil prematur, foarte mic, iar colegii ne-au spus că probabil este vorba despre o transpoziție de mari vase. Este foarte posibil ca într-o săptămână sau două să moară, dacă acesta este diagnosticul. Încă nu știm, urmează doar să stabilim diagnosticul, pentru că nu putem să îl preluăm.” Dr. Cătălin Cîrstoveanu

Medicul a subliniat că spitalele nu pot fi evaluate după aceleași criterii, deoarece gradul de complexitate al cazurilor variază considerabil. Secția ATI Neonatală de la „Marie Curie” funcționează la capacitate maximă, un aspect care necesită o abordare diferențiată.

„Sunt spitale care au grad de ocupare de 10%, sunt spitale care au grad de ocupare de 20%, sunt unele care au 100%. Secția noastră are grad de ocupare de 100%. Asta poate denota ceva pentru cineva care trebuie să înțeleagă din cifre anumite lucruri.” Dr. Cătălin Cîrstoveanu

Una dintre cele mai mari provocări, conform șefului secției, este păstrarea personalului calificat existent și atragerea de noi asistenți medicali. Salariile și condițiile de muncă precare sunt factori decisivi în această criză.

„M-am interesat pe șantier cât câștigă un rigipsar și un macaragiu și am văzut că depășesc cu mult salariul asistentei mele de la reanimare, care are spor de 75%. Cine vine pe 4.000 de lei într-o secție de reanimare? Cine este dispus să aibă atâta responsabilitate, să stea 12 ore în picioare? Uneori nici nu beau apă. Evident că nimeni.” Dr. Cătălin Cîrstoveanu

Pe lângă dificultatea de a reține personalul, există și problema găsirii de înlocuitori competenți. Cîrstoveanu a atras atenția asupra calității scăzute a unora dintre candidați.

„De unde să găsesc eu asistente instantaneu în locul celor care au plecat? Sunt asistente debutante care vin la examene și iau nota unu. Sunt asistente debutante care vin și nu știu să scrie în limba română. Astfel de asistenți vreau lângă un pacient aflat în stare critică? Mai ales când vorbim despre copii.” Dr. Cătălin Cîrstoveanu

Explorează subiectele:

Cătălin Cîrstoveanu Marie Curie ATI Neonatală


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce urmează săptămâna viitoare? / România, victima unui război gri despre care nimeni nu spune adevărul?

2 Un document care dă fiori despre atacul de la Cadastru

3 Rețea de milioane la Muntele Athos: Pelerinii români, ținta unei afaceri ilicite

4 Crater în Brăila / O rachetă lansată de avionul italian a ratat ținta dronei

5 Misterul cetății gigantice din Banat