Șeful DIICOT Timișoara: Prejudiciu estimat de circa 1 milion euro în dosarul furtului de combustibil de la Depoul de Locomotive

Șeful DIICOT Timișoara: Prejudiciu estimat de circa 1 milion euro în dosarul furtului de combustibil de la Depoul de Locomotive

Procurorul șef al DIICOT Timișoara, Alex Florența, a declarat joi, pentru AGERPRES, că prejudiciul estimat în dosarul furtului de combustibil de la Depoul de Locomotive este de circa un milion euro.

"Noi avem monitorizarea, în urmă, pe acest procedeu, cel puțin din 2010, până la zi. Prejudiciul de 1 milion de euro pe care-l avem este pur estimativ, mergând doar pe calcule pur matematic. Pe baza documentelor pe care le ridicăm acum, prejudiciul va fi, cu siguranță, infinit mai mare", a precizat procurorul Alex Florența.

IGPR a anunțat, joi dimineața, că polițiștii efectuează 44 de percheziții domiciliare, într-un dosar al DIICOT, la persoane bănuite că ar fi sustras combustibil de la Depoul de Locomotive Timișoara , fiind acuzați de constituire de grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

"S-a reținut faptul că, începând cu anul 2010 până în prezent, la nivelul Depoului de Locomotive Timișoara, s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având ca scop însușirea și sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracțional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării", informează un comunicat al IGPR remis joi AGERPRES. Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuții de conducere, organizare și control din cadrul instituției, suspecții având sarcini și roluri clar definite în cadrul grupării.

Procurorul șef al DIICOT Timișoara a detaliat, pentru AGERPRES, modul de acțiune al membrilor grupului.

"Valorificarea propriu-zisă a motorinei sustrase se făcea prin două modalități, pentru cantitățile mici se încărca în diferiți recipienți și plecau. Pentru cantitățile mai mari, în incinta depoului era amenajat un spațiu care aparține tot CFR, dar care fusese dat în folosință fără niciun contract în sine, unei societăți care-și amplasase o pompă în incinta spațiului respectiv. O conductă artizanală improvizată lega rezervoarele propriu-zise ale CFR, în care depozitau cantitatea de combustibil pe care reușeau să-l sustragă și se vărsa prin această conductă în stația tip PECO din spațiul artizanal, unde noaptea veneau tot felul de tiruri de la societăți, încărcau motorina cu care plecau mai departe. Acolo s-a muncit, nu glumă", a afirmat procurorul Alex Florența.

Șeful DIICOT Timișoara a adăugat că suspecții puneau în locomotive o cantitate de combustibil care le ajungea pentru efectuarea cursei, dar în actele întocmite treceau cantități mai mari.

"Acești parametri se măsoară cu un debimetru, un dispozitiv care îți dă cantitatea corectă. Cu acest debimetru și cu sprijinul laboranților din instituție, se jongla la cantitățile de motorină, astfel încât în locomotivele care plecau în curse se vărsa o cantitate concretă care le ajungea pentru efectuarea cursei, iar în actele întocmite se treceau cantități mai mari. Diferența de cantitate, în actele în fals întocmite, era jonglată, prin intermediul conducerii sucursalei, șefi de unitate, adjunctul șefului de unitate, gestionarul—șef, după anumiți parametri, calcule, astfel încât ei să se acopere în gestiune și să pară totul în regulă", a precizat șeful DIICOT Timișoara.

Potrivit IGPR, un număr de 22 de suspecți urmează să fie audiați la DIICOT Timișoara.

AGERPRES/ (A — autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…