Șeful diplomației germane: Loviturile aeriene americane în Siria sunt 'de înțeles'

Loviturile americane care au vizat regimul sirian ca represalii la presupusul atac chimic recent sunt ''de înțeles'', a indicat vineri șeful diplomației germane Sigmar Gabriel, care s-a pronunțat însă pentru găsirea unei soluții politice în Siria sub egida ONU, transmite France Presse.

''Cu greu am putut urmări cum Consiliul de Securitate al ONU s-a dovedit incapabil să reacționeze într-o manieră clară la utilizarea barbară a armelor chimice. Este de înțeles că Statele Unite reacționează prin atacarea structurilor militare ale regimului (Bahar al-Assad) care a comis această crimă de război'', a afirmat Sigmar Gabriel într-un comunicat.

Atacurile aeriene americane asupra bazei Shayrat s-au soldat cu șase morți, mai mulți răniți și importante pagube materiale , conform unui comunicat al armatei siriene difuzat vineri dimineață.

Aceste lovituri aeriene, prima operațiune militară a SUA împotriva regimului sirian, au fost efectuate cu "59 de rachete de croazieră" Tomahawk, a indicat Casa Albă, precizând că acestea au vizat baza aeriană Shayrat "asociată programului" de arme chimice al Damascului și "direct legată" de evenimentele "oribile" de marți.

Marți, un atac chimic imputat armatei siriene împotriva orașului Khan Shaykhun, din nord-vestul Siriei, s-a soldat cu cel puțin 86 de morți și a provocat indignarea internațională.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „Cum să trăiască mai bine oamenii? Cu lozinci?” / Dialog tensionat între Călin Georgescu și Anca Alexandrescu la Realitatea Plus

4 Nicușor Dan, sub presiune pentru nominalizarea lui Sorin Grindeanu: mizele crizei politice

5 Cartea de identitate, mai ușor de obținut: fără acte de stare civilă