Şeful ISU ''Dobrogea'' despre incendiul din Constanţa: Sunt erori privind timpul de intervenţie al autoscării

Şeful ISU ''Dobrogea'' despre incendiul din Constanţa: Sunt erori privind timpul de intervenţie al autoscării

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", col. Mihail-Cristian Amarandei, a declarat, miercuri, că sunt erori în ce priveşte timpul în care a ajuns autoscara la locul incendiului produs în municipiul Constanţa, în urma căruia o femeie a murit după ce a încercat să se salveze ieşind în exteriorul balconului, dar a căzut în gol de la etajul şase.

"Verificăm punct cu punct, pas cu pas cum s-au desfăşurat operaţiunile de alertare, alocare de resurse, organizarea şi desfăşurarea intervenţiei. (...) Din păcate, s-au strecurat nişte erori în ceea ce priveşte timpul în care a ajuns la locul intervenţiei autoscara, autoscara fiind o autospecială din cadrul altui detaşament, Detaşamentul Palas. Acesta se află la o distanţă de aproximativ 8-9 kilometri faţă de locul producerii incendiului. Din datele ulterioare s-a constatat că această autospecială a ajuns în jurul orei 9,41 şi nu cum s-a declarat iniţial 9,27", a spus Amarandei.

Întrebat dacă autoscara a fost solicitată după ce femeia a căzut de la etaj, momentul desprinderii fiind 9,25 conform ISU, şeful instituţiei a menţionat că se fac verificări.

"Aceste aspecte le verificăm acum, în mod normal autoscara trebuia să fie solicitată după primirea apelului şi după ce erau alertate echipajele de la Detaşamentul 'Sublocotenent Fripis'. (..,) Există o neconcordanţă între ceea ce comunică personalul din serviciul de dispecerat şi ceea ce ne comunică personalul de serviciu de la Detaşamentul Palas. (...) Momentul anunţării din dispecerat este ora 9,17 cu aproximaţie, timpul până când echipajul a fost alertat nu este explicat de personalul de serviciu de la Detaşamentul Palas. Acum, încă suntem în cercetare, atât comisia constituită la nivelul inspectoratului, cât şi comisia venită de la Inspectoratul General. (...) Credem că acolo a fost o eroare, la Detaşamentul Palas", a declarat inspectorul şef al ISU.

El a adăugat că, în mod normal, având în vedere "datele preliminare", autospeciala de lucru la înălţime trebuia trimisă în timpul cel mai scurt la locul producerii incendiului.

Referitor la posibilitatea salvării femeii, dacă toate procedurile erau respectate întocmai de echipajele de intervenţie, Amarandei a afirmat că "având în vedere momentul desprinderii victimei de pe balconul locuinţei, (...) este la limită în ceea ce priveşte ajungerea forţelor de intervenţie la locul respectiv" şi că "trebuie precizat faptul că acea autoscară, în momentul când ajunge la locul intervenţiei, are nevoie de câteva manevre suplimentare (...)".

Conform şefului ISU "Dobrogea" al judeţului Constanţa, instituţia mai deţine o a patra autoscară, aceasta fiind însă defectă de peste un an, iar cu privire la saltele gonflabile, ISU nu este dotat cu astfel de echipamente, în acest sens existând "doar anumite discuţii preliminare privind ofertele prezentate de anumiţi producători, fără a fi concretizate".

La nivelul judeţului Constanţa există 3 autoscări funcţionale, potrivit ISU, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competenţă, astfel: Cernavodă, Medgidia şi Constanţa.

Întrebat dacă la ISU "Dobrogea" sunt echipamente moderne noi, nefolosite, Amarandei a confirmat.

"Sunt containere de suport logistic care cuprind elemente moderne de lucru şi de intervenţie în condiţii deosebite, în medii ostile vieţii, în situaţii în care viaţa persoanelor este pusă în pericol, mijloace de tăiere, de depărtare, de susţinere. (...) În perioada următoare vor mai fi achiziţionate câteva autospeciale de lucru la înălţime şi cred că, în urma situaţiei create, şi a analizei pe care o vom înainta către IGSU, vor mai fi alocate astfel de autospeciale", a declarat acesta.

ISU "Dobrogea", Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), poliţia şi procurorii militari efectuează verificări în cazul incendiului izbucnit marţi, într-un apartament situat la etajul şase al unui bloc cu şapte niveluri de pe bulevardul Mamaia, din municipiul Constanţa, soldat cu moartea unei femei care a căzut de la balconul locuinţei. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

Bode: Le-am spus colegilor de la DSU să demareze de urgenţă achiziţia de perne pneumatice

Parchetul Militar: Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenţiei pompierilor la incendiul din Constanţa

Incendiul de la Constanţa/ IGSU: S-a constituit o comisie de verificare în vederea clarificării situaţiei

Constanţa: Femeia care a încercat să scape din incendiu a căzut de la etaj cu 2 minute înaintea sosirii autoscării ISU

Constanţa: Femeia rănită grav în urma incendiului din bloc a încercat să scape şi a căzut în gol de la etaj

Constanţa: A murit femeia care a căzut în gol de la etaj încercând să scape dintr-un incendiu

Constanţa: Apartament cuprins de flăcări într-un bloc de pe bulevardul Mamaia; o femeie este în stop cardio-respirator


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?