Șeful RA-APPS,Gabriel Surdu, avea un aparat care bruia interceptările ambientale și telefonice ale DNA

Tribunalul Bucureşti urmează să se pronunţe joi asupra cererii DNA privind arestarea preventivă a lui Gabriel Surdu, director al Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, reţinut pentru cumpărare de influenţă.

 DNA cere arestarea lui Surdu pentru că reprezintă un pericol pentru alterarea anchetei, fiind specialist în a ”anihila” probe. În acest sens, în referat se arată că în biroul directorului RA-APPS, s-au găsit două dispozitive generatoare de bruiaj, pentru a-și proteja discuțiile ambientale și cele telefonice, de eventuale monitorizări ale DNA și SRI, potrivitromanialibera.ro

De asemenea, au fost descoperite nouă telefoane mobile în biroul său de la RA-APPS, iar în mașina sa, alte trei telefoane mobile și un dispozitiv special, cu inscripția ”GSM BOX PROTECTION AGAINST SPY-PHONES”.

”Din datele existente, rezultă că acest dispozitiv a fost conceput pentru a detecta și indica activarea ilegală a unui telefon mobil. Mai mult, față de această funcție principală, acest dispozitiv creează interferențe în zona înconjurătoare a microfonului telefonului, generând ”un zgomot alb”, care suprimă microfonul în telefon, făcându-l inutil”, conform referatului prin care se cere arestarea lui Surdu.

În limbaj comun, înseamnă că acest dispozitiv împiedica interceptarea prin telefon, deoarece se știe că discuțiile unei persoane pot fi interceptate prin telefon de serviciile secrete.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT