Şeful SMFT: Forţele Terestre devin, cu fiecare zi, forţa care dă încredere populaţiei

Şeful SMFT: Forţele Terestre devin, cu fiecare zi, forţa care dă încredere populaţiei

Forţele Terestre devin, cu fiecare zi, forţa care dă încredere populaţiei că sunt în măsură să răspundă adecvat şi eficace oricăror situaţii, a transmis, vineri, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă.

"Tradiţia de a-l cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor al Forţelor Terestre izvorăşte din vitejia, puterea şi credinţa lui, calităţi ce caracterizează şi generaţiile care astăzi apără ţara sub faldurile Drapelului de luptă şi reprezintă dovada de nezdruncinat a perenităţii existenţei celor două instituţii fundamentale - Biserica şi Armata - care ocrotesc spiritul şi liniştea poporului român. Prin semnificaţia sa, această zi readuce în memoria noastră faptele de arme ale ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă - în vremuri trecute sau prezente - pentru apărarea fiinţei naţionale şi a gliei strămoşeşti, pentru libertatea şi siguranţa noastră. Momentele relevante ale istoriei Armatei României demonstrează că permanent am ştiut să ne dezvoltăm în sprijinul naţiunii române, dar mai ales am ştiut să luptăm pentru păstrarea identităţii şi independenţei acesteia. Eroii noştri sunt la loc de cinste în cartea de aur a istoriei neamului, sângele acestora, vărsat pe câmpurile de bătălie, demonstrând curajul şi dragostea de patrie", a afirmat şeful SMFT, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.



Generalul-maior Iulian Berdilă a adăugat că, în prezent, militarii şi personalul civil din cadrul Forţelor Terestre Române trebuie să acţioneze eficient pentru a sprijini autorităţile statului român în combaterea pandemiei de COVID-19, să pună la dispoziţie toate forţele şi mijloacele necesare, să contribuie la revenirea la starea de normalitate.



"La zi aniversară , gândul nostru se îndreaptă şi către militarii Forţelor Terestre care sunt dislocaţi şi participă în teatrele de operaţii, unde continuă să îndeplinească cu succes misiunile încredinţate, în fiecare zi cu partenerii şi aliaţii pe care îi avem de fiecare dată lângă noi, pentru a se instrui la un nivel pe care cu toţii ni-l dorim atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. Acum este cel mai important moment, pentru noi toţi, militari şi personal civil din cadrul Forţelor Terestre Române, să acţionăm eficient pentru a sprijini autorităţile statului român în combaterea pandemiei de COVID, să punem la dispoziţie toate forţele şi mijloacele necesare, să dovedim acelaşi spirit de solidaritate, care ne defineşte, să ne aducem aportul pentru revenirea la starea de normalitate. Prin competenţa profesională şi dăruirea în muncă ale fiecărui militar, Forţele Terestre devin, cu fiecare zi, forţa care dă încredere populaţiei că suntem în măsură să răspundem adecvat şi eficace oricăror situaţii", a subliniat şeful Statului Major al Forţelor Terestre. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...