Serena Williams, care împlineşte duminică 40 de ani, ''a schimbat tenisul'', spune antrenorul său

Serena Williams, care împlineşte duminică 40 de ani, ''a schimbat tenisul'', spune antrenorul său

Serena Williams, care împlineşte duminică 40 de ani, ''a schimbat tenisul'', ''a deschis porţile'' acestui sport, ''a inventat intimidarea'', a adus businessul, a declarat pentru AFP antrenorul său, Patrick Mouratoglou, care a explicat de ce americanca este cea mai mare jucătoare din istorie.

"A schimbat tenisul! A adus o dimensiune atletică ce nu exista deloc, a deschis porţile, împreună cu sora sa Venus, unei întregi generaţii de jucătoare fiindcă era un sport pentru albi. A inventat intimidarea în tenis fiindcă are o prezenţă care face ca celorlalte să le fie frică de ea. Multă vreme, a fost impresionant. Ea a adus businessul în tenisul feminin. Înainte de ea, businessul era foarte mic, iar cu ea a devenit uriaş, fiindcă are o asemenea aură, a devenit un asemenea obiect de marketing, încât pentru jucătoare sunt posibile contractele uriaşe", a afirmat Mouratoglou.

El a precizat că Serena Williams se gândeşte în continuare să egaleze recordul de 24 de turnee de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court.

Întrebat dacă americanca este cea mai mare jucătoare din istorie, francezul a declarat: "Margaret Court juca într-o perioadă când trei sferturi din oameni nici măcar nu veneau în Australia, când tenisul era un sport amator, când pe tablou erau şaisprezece jucătoare... Tenisul a intrat în era profesionistă, a apărut o competiţie fenomenală, în lume există un număr incredibil de jucători şi jucătoare, aşa că în competiţie există o emulaţie uriaşă, acum sunt mulţi, foarte mulţi bani. Nu vreau să fiu lipsit de respect faţă de Margaret Court, dar e o altă epocă. Da, ar fi mai bine ca Serena să-i doboare recordul, însă, chiar dacă nu o va face, va fi cea mai mare jucătoare din toate timpurile!"

Mouratoglou a vorbit despre cea mai mare calitate a jucătoarei sale: "Gândeşte ca o campioană. Se proiectează mereu în viitor, asupra unor obiective. Nu se gândeşte niciodată la trecut. Are un nivel de exigenţă absolut uriaş, o combativitate extraordinară, o capacitate de a schimba lumea, de a face lucruri imposibile. Toate acestea sunt calităţi mentale, dar un campion este în primul rând ceva ce ţine de minte".

Întrebat dacă ea are un echivalent în circuit, antrenorul a răspuns: "Astăzi, nu. Dar se poate spune că Novak (Djokovic) se apropie."

La întrebarea dacă Serena are o urmaşă. Mouratoglou a răspuns: "Deocamdată, n-a apărut niciuna. Vom vedea ce e în stare să facă tânăra Emma Răducanu. Ea m-a impresionat cu adevărat. Dar necazurile mari încep acum". AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR / Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

2 Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri

3 „Asistăm la sfârșitul unei ere și asta privește și România”. Americanii schimbă regulile jocului: cine urmează după Venezuela

4 Două românce, prinse la Otopeni cu bani, bijuterii și ceasuri în valoare totală de 3 milioane euro

5 VIDEO „Am militat ca România să treacă la euro cât mai rapid. A fost o rezistență incredibilă, interese să rămânem așa”