Serena Williams: Nu m-am putut mișca așa cum doream

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, lider în clasamentul WTA timp de trei ani și jumătate, a declarat, după eșecul suferit în fața cehoaicei Karolina Pliskova, în semifinalele turneului US Open, că nu s-a putut mișca în teren așa cum a dorit din cauza unor dureri la genunchi.

Serena a refuzat să vorbească despre pierderea fotoliului de lider la ierarhie mondiale, care va fi ocupat de luni de germanca Angelique Kerber, și a negat că ar fi fost obosită după meciul cu Simona Halep, din sferturi.

''Nu am fost obosită pentru că am jucat în cu o zi înainte (miercuri, n. red.), sunt profesionistă, sunt în circuit de 20 de ani și dacă nu pot legat două meciuri unul după altul, atunci ar trebui să mă ocup de altceva. Oboseala nu este o explicație pentru înfrângerea mea. Nu e ca și cum am jucat cinci ore. Am avut timp între meciuri să mă recuperez'', a precizat Serena.

Williams a învins-o în sferturi pe Simona Halep cu 6-2, 4-6, 6-3, după două ore și 14 minute, reușind 18 ași și 50 de ''winners''.

''Am probleme serioase la genunchiul stâng din turul al doilea sau al treilea, al doilea. Nu am putut să mă mișc așa cum îmi doream. Când ești accidentat te gândești la alte lucruri, când de fapt ar trebui să te gândești doar la joc, să te concentrezi la loviturile tale. Mintea mea era în altă parte, iar asta mi-a afectat mentalul. Am făcut greșeli pe care în mod normal nu le fac niciodată, cu atât mai mult la acest turneu la care am jucat bine până acum. Am ratat lovituri simple'', a declarat Serena Williams.

Americanca a mai spus că Pliskova a jucat foarte bine, iar serviciul său a fost dificil de returnat. ''Dacă ea ar fi jucat mai puțin bine poate aveam șansa de a mă califica. Nu am fost la sută la sută, dar ea a jucat bine și a meritat victoria''.

Pliskova s-a impus într-o oră și 25 de minute, reușind 7 ași și făcând 7 duble greșeli. Serena a avut 5 ași și 6 duble greșeli. La capitolul mingi direct câștigătoare raportul a fost echilibrat, 20 Serena, 19 Pliskova, iar la erori neforțate Williams a avut mai multe, 31 față de 25.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: A. Bunescu, editor online: Simona Aruștei)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Frica de pușcărie! Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 de autobuze electrice: cele turceşti ar fi…

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte din Parlamentul European

3 Ion Iliescu, declarație criminală despre Revoluție: Este momentul să încetăm să mai căutăm vinovați

4 Mafia locală / Frații Micula, vizați de un dosar de evaziune și spălare de bani de 44 milioane de euro / Cazul e i…

5 Val de demiteri / Guvernul a eliberat din funcție 28 de prefecți. Cine vine în loc

recomandări

Te ia DNA: MIRICA CRISTIAN

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Caracatița asta evadează ca-n filme dintr-un borcan