Serviciile de informații vor face o evaluare de risc a documentelor clasificate recuperate din reşedinţa lui Trump

Serviciile de informații vor face o evaluare de risc a documentelor clasificate recuperate din reşedinţa lui Trump

Comunitatea de Informaţii din SUA va evalua riscul potenţial pentru securitatea naţională a dezvăluirii materialelor recuperate pe 8 august, în cursul percheziţionării reşedinţei din Florida a fostului preşedinte Donald Trump, potrivit unei scrisori văzute de Reuters, informează Agerpres.

Trump a catalogat percheziția reședinței sale drept „efracție“

Scrisoarea datată vineri, adresată de directoarea pentru informaţii naţionale Avril Haines preşedintelui comisie de informaţii Adam Schiff şi preşedintelui comisiei de supraveghere Carolyn Maloney din Camera Reprezentanţilor, mai spune că împreună cu Departamentul de Justiţie "colaborează pentru a facilita o revizuire a clasificării" materialelor, inclusiv a celor recuperate în timpul percheziţiei.

Schiff şi Maloney au afirmat într-o declaraţie comună că sunt mulţumiţi de faptul că guvernul "evaluează daunele cauzate de depozitarea necorespunzătoare a documentelor clasificate la Mar-a-Lago", conform Politico.

Departamentul de Justiţie a dezvăluit vineri că îl investighează pe Trump pentru sustragerea unor documente de la Casa Albă deoarece crede că acesta deţinea ilegal documente, inclusiv unele ce implică colectare de informaţii şi sursele umane clandestine, printre cele mai mai bine păstrare secrete în SUA.

Haines a spus că "va conduce, de asemenea, o evaluare a Comunităţii de Informaţii privind potenţialul risc pentru securitatea naţională care ar rezulta din dezvăluirea documentelor relevante", inclusiv cele confiscate în timpul percheziţiei.

Departamentul de Justiţie a publicat vineri o versiune editată a declaraţiei în faţa instanţei care a permis FBI să confişte documente guvernamentale secrete de la reşedinţa Mar-a-Lago din Florida a fostului preşedinte Trump. Agenţii au confiscat 11 seturi de înregistrări clasificate, inclusiv documente "top secret", a căror dezvăluire ar putea ameninţa grav securitatea naţională.

Conform declaraţiei, un agent FBI neidentificat a spus că agenţia a examinat şi identificat 184 de documente "purtând marcaje de clasificare" care conţin "informaţii privind apărarea naţională" după ce Donald Trump a returnat în ianuarie 15 cutii cu documente guvernamentale care erau căutate de Arhivele Naţionale. O parte din documente aveau însemnări scrise de mână de fostul preşedinte.

Percheziţia este parte a unei investigaţii federale menite să stabilească dacă Donald Trump a sustras şi a păstrat ilegal documente la încheierea mandatului de preşedinte în ianuarie 2021, după ce a pierdut alegerile din 2020, şi dacă a încercat să obstrucţioneze ancheta.

Donald Trump, care se gândeşte să candideze din nou la preşedinţie în 2024, a acuzat că percheziţia aprobată de instanţă la proprietatea sa Mar-a-Lago din Palm Beach este motivată politic, calificând-o drept "efracţie".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu