Serviciul de informații german și-a restrâns cooperarea cu NSA (presă)

Serviciul de informații german și-a restrâns cooperarea cu NSA (presă)

Serviciul Federal de Informații german (BND) și-a restrâns considerabil cooperarea cu Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA) după dezvăluirile despre scandalul de spionaj împotriva unor oficiali și companii din Europa, mai ales din Franța, relatează joi presa germană, citată de AFP.

Potrivit ziarului Süddeutsche Zeitung și canalelor de televiziune regionale NDR și WDR, de la începutul săptămânii nicio comunicație pe internet cu destinația NSA nu a fost interceptată în centrul de ascultări BND de la Bad Aibling.

BND și cancelaria germane au informat partea americană că trebuie prezentată o explicație oficială a cererii de spionare, pentru orice solicitare de interceptare a comunicațiilor pe internet, potrivit Suddeutsche Zeitung, NDR și WDR. Totuși, NSA le-a răspuns germanilor că nu este în măsură să ofere astfel de explicații, invocând perioada prea scurtă avută la dispoziție.

În centrul de la Bad Aibling, unde lucrează 120 de angajați BND și câțiva tehnicieni de la NSA, doar comunicațiile prin fax sau telefon încă pot fi interceptate în favoarea Washingtonului.

Pe baza unor documente confidențiale, presa germană a acuzat Serviciul Federal de Informații că timp de mai mulți ani a desfășurat operațiuni de spionaj împotriva unor oficiali și companii din Europa, mai ales din Franța, și a furnizat informațiile obținute Agenției de Securitate Națională a SUA.

Respectivele relatări din presă au tulburat scena politică de la Berlin, actualul ministru de interne și fost ministru al afacerilor speciale, Thomas de Maiziere, fiind chemat să dea explicații în fața comisiei pentru secrete de stat a Bundestagului.

Opoziția germană susține că guvernul de la Berlin a închis ochii în fața acestui scandal de spionaj.

Cancelarul german Angela Merkel, care a recunoscut existența unor 'lacune' în interiorul BND, a promis că este pregătită să ofere explicații în fața unei comisii de anchetă parlamentară pentru a face lumină în acest caz. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 Operațiune spectaculoasă în Marea Baltică: o navă cu echipaj rus, oprită în forță după tăierea cablurilor submarine. Finlandezii au descins din elicop…