Sesizarea privind modificarea unui articol din Legea pentru sancţionarea faptelor de corupţie, admisă de CCR

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea unui articol din Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.

Potrivit acestora, judecătorii au admis sesizarea şi au constatat că modificarea este neconstituţională pe motive extrinseci.

În sesizare, Iohannis invocă "motive de neconstituţionalitate extrinsecă", precizând că această lege a fost adoptată de Senat în 22 mai şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în 4 iulie. "Această lege a fost dezbătută şi adoptată de Camera decizională în cadrul unei sesiuni extraordinare, convocată prin Decizia 5 din 27 iunie 2018 pentru perioada 2 - 19 iulie", se arată în sesizare.

Conform şefului statului, legea a fost dezbătută şi adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea dispoziţiilor articolului 61 alineatul (2), coroborate cu cele ale articolului 66 alineatele (2) şi (3) din Constituţie.

"Pe de o parte, a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunite, iar pe de altă parte înscrierea acestei legi pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a acestei Camere s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 66 alineatul (2)", precizează preşedintele.

El arată că sesiunile parlamentare extraordinare pot fi convocate la cerere în condiţiile stipulate de Legea fundamentală şi anume: Parlamentul să fie între sesiunile ordinare, să existe o cerere a unui titular prevăzut în mod expres de articolul 66 alineatul (2) din Constituţie (preşedintele, Biroul permanent al fiecărei Camere sau o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor), urmată de o convocare a preşedinţilor Camerelor.

În sesizare se mai menţionează că, potrivit articolului 66 alineatul (3) din Constituţie, convocarea Camerelor în sesiune extraordinară se face de către preşedinţii acestora. Totodată, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Totodată, Iohannis spune că, potrivit Deciziei 5 din 27 iunie, convocarea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor în perioada 2 - 19 iulie s-a făcut pentru o ordine de zi cu 30 de puncte, în cuprinsul căreia Legea pentru modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 nu era expres înscrisă.

În sesizare, şeful statului face referire şi la "motive de neconstituţionalitate intrinsecă".

Potrivit sesizării, articolul 12 prevede că "sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite".

Acelaşi articol mai arată: "În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit".

Pe 4 iulie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 183 de voturi "pentru" şi 96 "împotrivă", o propunere legislativă care prevede că efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii "pentru sine", nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase "materiale" necuvenite.

Proiectul, semnat de mai mulţi parlamentari PSD, propune modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Proiectul are ca obiect de reglementare dezincriminarea faptelor prevăzute în cuprinsul lit. a) şi b) ale actualului art.12, în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Acest mesaj va produce un cutremur în România

2 Cum se spală banii negri în Famiglie / Ilie Sârbu și-a luat apartament de două milioane de lei. Fiica Daciana i-…

3 Documente / „Pute rău! Miros de cătușe cu o duhoare puternică de corupție la achiziția celor 115 milioane de măș…

4 VIDEO Priviți, despre Armata Panterelor Negre care patrulează pe străzile orașelor din America nu vorbește nim…

5 BREAKING A explodat prima bombă în București! Robert Negoiță, primarul sectorului 3, anunță că nu va candida p…