Show-ul lui Paul McCartney de la Glastonbury, alături de Bruce Springsteen şi Dave Grohl, considerat „fenomenal“ - FOTO/ VIDEO

Show-ul lui Paul McCartney de la Glastonbury, alături de Bruce Springsteen şi Dave Grohl, considerat „fenomenal“ - FOTO/ VIDEO

Muzicianul, care a împlinit 80 de ani săptămâna trecută, a devenit cel mai vârstnic cap de afiş al festivalului, în timp ce starul pop Billie Eilish a devenit cel mai tânăr (20 de ani).

Lui McCartney i s-au alăturat pe scenă Bruce Springsteen pentru a cânta "I Wanna Be Your Man" şi fostul membru al formaţiei Nirvana, Dave Grohl, pentru "I Saw Her Standing There".

Cei 100.000 de spectatori ai festivalului din sud-vestul Angliei i-au cântat fostului membru The Beatles "La mulţi ani", înainte de a asculta clasicele "Can't Buy Me Love", "Love Me Do", "Blackbird", "Helter Skelter", "Let It Be" sau "Hey Jude". Un concert considerat de Sunday Telegraph drept "unul dintre cele mai emoţionante" de la Galstonbury.

Aproape 4 milioane de oameni s-au conectat pentru a viziona de acasă concertul. Alexis Petridis de la The Guardian a spus că cele mai mari hituri ale lui McCartney au fost "aproape la fel de palpitante pe cât devine muzica pop”, în timp ce The Independent l-a descris "de departe cel mai bun lucru văzut pe scena Pyramid în 30 de ani de Glastonbury”.

"A fost fenomenal", a spus Sorcha Ingram, în vârstă de 25 de ani. "M-am distrat de minune. Nu am experimentat niciodată aşa ceva. Eram obsedat de Beatles când eram mai tânăr. A fost prima dată când l-am văzut şi prima dată la Glastonbury. Este un moment istoric, o oportunitate o dată în viaţă".

The Observer a subliniat "ceva incredibil de fermecător să vezi plăcerea copilărească de pe faţa lui Springsteen când el şi McCartney au schimbat replici".

Pe afiş au mai fost şi legenda muzicii soul Diana Ross, Robert Plant de la Led Zeppelin, cântăreaţa neo-zeelandeză Lorde sau Pet Shop Boys.

Festivalul a fost marcat şi de un mesaj pe ecran gigant transmis de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care le-a cerut participanţilor susţinerea lor în faţa invaziei ruse care împiedică ucrainenii să "profite de libertate şi de această vară minunată".

Sâmbătă, pe scenă, militanta ecologistă Greta Thunberg a subliniat "responsabilitatea istorică" care apasă pe umerii populaţiei în faţa încălzirii globale, ea criticând dublul discurs al liderilor mondiali care dezvoltă infrastructuri de combustibili fosili.

În cadrul acestei ediţii, festivalul şi-a sărbătorit 50 de ani de viaţă cu doi ani întârziere, după anulările ultimelor două ediţii din cauza pandemiei de coronavirus.

În 2021, festivalul a fost înlocuit cu un concert mare fără audienţă, transmis în direct pe internet, cu rockerii britanici Wolf Alice, trio-ul pop rock Haim şi veteranii festivalului Coldplay.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Se coace debarcarea? / Un înalt oficial de la Kremlin ar fi contactat spionajul occidental şi s-ar fi oferit să ajute la oprirea războiului d…

2 Fost şef al spionajului rusesc, reţinut în timp ce încerca să se alăture trupelor ruseşti din Herson

3 Noi amănunte despre puciul de la Kremlin. Putin răscolește după trădători...

4 Probleme în paradis? Ce dezvăluiri face Vitali Klitschko

5 Foarte interesante amănunte!