SI publică o înregistrare video cu autorii atentatelor de la Paris

Organizația Statul Islamic (SI) a publicat duminică o înregistrare video care spune că îi prezintă pe cei nouă autori ai atentatelor care au făcut 130 de morți pe 13 noiembrie la Paris și amenință toate țările din cadrul "coaliției", inclusiv Marea Britanie, scrie AFP. În această înregistrare, publicată sub titlul "Omorâți-i acolo unde-i întâlniți", este vorba despre patru belgieni, trei francezi și doi irakieni.

Publicată de divizia media în limbi străine a Statului Islamic, Al-Hayat Media Center, ea îi înfățișează pe acești jihadiști în timp ce comit atrocități, cum ar fi decapitări și executarea prin împușcare a unor persoane prezentate ca ostatici.

Vorbind în arabă și în franceză, mai mulți dintre aceștia afirmă că mesajul lor "este adresat tuturor țărilor participante la coaliția" antijihadistă condusă de Statele Unite care a intervenit din septembrie 2014 împotriva SI în Siria și Irak.

Înregistrarea video arată, de asemenea, o fotografie al premierului britanic, David Cameron, însoțită de o frază în engleză afirmând că "Oricine se va așeza de partea necredincioșilor va fi ținta săbiilor noastre".

Videoclipul îi descrie pe cei nouă jihadiști ca "lei" care "au îngenuncheat Franța".

Imaginile mai conțin extrase arătând atentatele de la Paris și operațiunile forțelor franceze de securitate după atacuri, potrivit AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte