Sibiu: Un pacient cu COVID-19 s-a sinucis în spital; este al doilea caz de acest fel

Un pacient internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, confirmat cu noul coronavirus, s-a sinucis, a precizat vineri seara, Prefectura.

"În cursul nopţii de 16 octombrie, în jurul orei 2,00, un bărbat în vârstă de 73 de ani, confirmat pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, internat în cadrul unei unităţi sanitare din Sibiu, s-a aruncat pe fereastra salonului situat la etajul I. Acesta a fost internat de urgenţă pe secţia ATI, în stare foarte gravă. În cursul zilei de astăzi, bărbatul a decedat. De asemenea, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, în urma sesizării din oficiu, s-a deschis o anchetă penală care vizează stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul în cauză", a precizat Prefectura Sibiu.

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie, Cristian Roman, a confirmat pentru AGERPRES că pacientul era internat în acest spital.

Este al doilea pacient cu COVID-19 internat în spital care se sinucide. În luna mai, un alt bărbat pozitiv, aflat în tratament în Secţia de Boli Infecţioase din Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, s-a spânzurat în baia salonului. AGERPRES/(A-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD