Sibiu: Un snowborder și un schior au scăpat din avalanșe, la Bâlea, în ultimele două săptămâni

Un snowborder și un schior au scăpat în ultimele două săptămâni din avalanșe declanșate în zona turistică Bâlea, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, unde există porțiuni cu risc de avalanșă și nu sunt amenajate pârtii, potrivit lui Adrian David, șeful Salvamont Sibiu.

Snowborderul a declanșat avalanșa duminică, el fiind pe placă într-o zonă cu traseu închis tocmai din cauza existenței unor porțiuni cu risc de avalanșe.

"Zona în care a avut loc avalanșa asta este marcată cu un panou în care li se spune că nu au ce căuta. E o zonă cu risc de avalanșă", a declarat, pentru AGERPRES, șeful Salvamont Sibiu.

Potrivit acestuia, salvamontiștii nu au fost chemați în ajutor de cei doi practicanți ai sporturilor de iarnă pentru a-i scoate din avalanșe.

Avalanșa de duminică, care a prins un snowborder, s-a declanșat în Munții Făgăraș, la aproximativ 1.800 de metri altitudine, în Valea Bâlea. Snowborderul a scăpat cu viață pentru că i s-a deschis airbag-ul și colegii care erau cu el au putut astfel să îl scoată din zăpadă în mai puțin de două minute.

"La coborârea pe valea Bâlea, pe culoarul de la E de gardurile care protejează versantul E al muchiei Bâlea, (numit și scocul morții) prima persoană care cobora cu placa pe culoarul respectiv a declanșat o avalanșă. Placa de vânt acoperea tot culoarul, zona de declanșare a fost în marginea din dreapta (E ) . Cei din grup coborau pe rând iar primul free-rider care a și declanșat avalanșa a fost dus de avalanșă până in zona drumului, aflat la capătul culoarului. Acesta a reușit să declanșeze airbag-ul. Cu toate acestea a fost acoperit, dar airbag-ul era vizibil la suprafață. Restul echipei a intervenit rapid și l-au scos din zăpadă în mai puțin de 2 minute", se arată pe site-ul avalanse.blogspot.ro .

Stratul de zăpadă măsoară 192 de centimetri la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. La peste 1.800 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, deci și în zona unde au fost avalanșele, riscul de noi avalanșe este însemnat, adică de gradul trei din cinci, potrivit Buletinului nivometeorologic emis duminică de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Sibiu.

AGERPRES / (A, AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker