Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, înhumat sâmbătă în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea, înhumat sâmbătă în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, 9 martie, la ora 12,00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, transmis marţi AGERPRES, MS Margareta va fi reprezentată la ceremonia funerară de principele Radu.

De asemenea, vor lua parte principesa Sofia şi principesa Maria.

Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Îşi vor da concursul militarii Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 "Posada" din Curtea de Argeş.

Publicul şi reprezentanţii presei vor avea acces în faţa Vechii Catedrale şi în faţa Noii Catedrale. Televiziunea Română va transmite în direct ceremonia funerară a Regelui Carol al II-lea şi va pune la dispoziţie semnalul TV instituţiile de presă interesate, precizează sursa citată.

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş, mai informează Biroului de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR / Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

2 Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri

3 „Asistăm la sfârșitul unei ere și asta privește și România”. Americanii schimbă regulile jocului: cine urmează după Venezuela

4 VIDEO „Am militat ca România să treacă la euro cât mai rapid. A fost o rezistență incredibilă, interese să rămânem așa”

5 Două românce, prinse la Otopeni cu bani, bijuterii și ceasuri în valoare totală de 3 milioane euro