Simona Halep - Nu am mai avut dureri la gleznă, sper să fiu aptă pentru Birmingham

Simona Halep - Nu am mai avut dureri la gleznă, sper să fiu aptă pentru Birmingham

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, duminică după-amiază, la întoarcerea la București după participarea la Roland Garros, că nu a mai avut dureri la gleznă, acolo unde a suferit o ruptură de ligament, precizând că speră să poată juca la turneul de la Birmingham (19-25 iunie).

"Cu glezna încă nu știu cum e, voi face din nou un control, dar mă simt bine. Nu am mai avut dureri, sper să fie OK. Nu am obiective momentan, vreau doar odihnă. Am jucat sezonul de zgură până la final, e greu să spun acum. Sper să fiu aptă să mă duc la Birmingham și să fac o treabă bună", a spus ea.

Întrebată dacă ia în calcul să nu joace la Birmingham, Halep a răspuns: "Da, e posibil".

Jucătoarea română a menționat că nu se gândește la faptul că o victorie în turneul de la Birmingham i-ar putea aduce locul 1 mondial. "Astea sunt statistici pe care eu nu le analizez. Dacă va veni ziua în care voi fi numărul 1, bine, dar momentan vreau să mă odihnesc ca să fiu 100%. Pentru mine urmează acum o pauză și după aceea turneele pe iarbă. Nu știu însă unde voi juca", a precizat Halep.

Simona Halep s-a întors duminică după-amiază de la Paris, ea fiind așteptată la Aeroportulul Henri Coandă de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, precum și de antrenoarea echipei de Fed Cup, Alina Tecșor. La ieșire, câțiva pasageri i-au scandat numele și i-au solicitat autografe.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko (47 WTA) cu 4-6, 6-4, 6-3, sâmbătă, în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Halep a condus cu 1-0 la seturi, a avut 3-0 în setul al doilea și 3-1 în decisiv, dar nu a reușit să își păstreze acest avantaj și s-a înclinat după o oră și 59 de minute.

Jucătoarea română a ratat pentru a doua oară titlul la Roland Garros , după ce în 2014 a fost întrecută în ultimul act de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4.

Halep, care de luni va fi numărul doi mondial, s-a ales cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea a fost recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale