Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Miami

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a treia favorită, a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 3-6, 7-6 (7), 6-2, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.

Halep (25 ani), numărul cinci mondial, a avut câteva momente favorabile de a tranșa meciul, dar nu a reușit să profite de ele și a cedat în cele din urmă după două ore și 30 de minute.

Românca a început cu dreptul meciul și și-a făcut serviciul (1-0), iar la 2-1 a reușit un prim break, după care s-a desprins la 4-1. Halep a făcut apoi 5-2 după ce a salvat o minge de break și a încheiat setul cu 6-3, cu un ghem la zero.

Halep a avut un debut catastrofal de set secund, pierzându-și serviciul la zero, iar Konta s-a dus la 3-0. Simona a început o cursă de urmărire salvând două mingi de 0-4 și a reușit să egaleze, 3-3. Britanica a trecut din nou în avanataj, 4-3, dar Halep a egalat, salvând două mingi de break, iar apoi a câștigat contra serviciului și a condus cu 5-4. Simona a servit pentru meci, dar a comis două duble greșeli și Konta a egalat, 5-5. Constănțeanca și-a creat o minge de 6-5, dar Konta a luat ghemul, iar apoi Halep a trimis meciul în tie-break. Greșelile s-au înmulțit, dar Halep a reușit să se desprindă la 5-3, însă a pierdut trei puncte la rând (5-6), iar Konta s-a impus cu 9-7.

Simona Halep, care a revenit recent după o lună de pauză, și nu este la un nivel fizic prea bun, a făcut față greu în setul decisiv, câștigând primul ghem după ce a salvat patru mingi de break. Halep a avut apoi 2-1, dar la acest scor jocul său s-a rupt, iar britanica a făcut punct după punct și și-a adjudecat setul cu 6-2.

Halep a avut 3 ași, la fel ca britanica, a comis 7 duble greșeli, față de 6 făcute de Konta, a avut 24 de winners (26 Konta), însă a avut nu mai puțin de 41 de erori neforțate (27 Konta).

Konta (25 ani, 11 WTA), cap de serie numărul 10, a câștigat ambele meciuri cu Halep, precedentul fiind în 2015, la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Cele două jucătoare se vor înfrunta din nou mai mult ca sigur meciul de Fed Cup de la Mamaia, de luna viitoare.

Halep, sfertfinalistă anul trecut, va primi un cec de 146.575 dolari și 215 puncte WTA.

AGERPRES 

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Codrin Ștefănescu anunță că PSD va modifica legile pentru ca magistrații care au „greșit” față de corup…

2 Cum arată calculele. O prezență mare la vot îngroapă PSD

3 Replica lui Liviu Avram la minciunile lui Nicolicea. Oameni buni, nemernicii ăștia sunt din ce în ce mai agres…

4 VIDEO „Du-te-n morții mă-tii!”. Deputat PSD, comportament de interlop, a dat să lovească un protestatar

5 Info. SCANDAL la Guvern! Dăncilă a cerut intimitate înainte de a vorbi cu președintele! A dat-o afară din biro…

recomandări

Te ia DNA: Dan Iulian Idolu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un tip a creat ciocanul lui Thor cu electromagneţi şi amprentă