Simona Halep nu își va apăra titlu la turneul WTA de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, nu își va apăra titlul cucerit anul trecut în turneul WTA de la Dubai, nefigurând pe lista participantelor la ediția din acest an a competiției din Emiratele Arabe Unite, care va avea loc între 15 și 20 februarie.

Reprezentanta țării noastre, confruntată cu unele probleme medicale, s-a retras recent din turneul de la Brisbane, la care ar fi urmat să dispute primele sale jocuri din 2016, însă și-a anunțat prezența la cel de la Sydney, programat între 10 și 15 ianuarie, înaintea primului turneu de Mare Șlem al anului, Openul Australiei (18-31 ianuarie).

Conform listei prezentate de organizatorii turneului de la Dubai, principala favorită la ediția din acest an a competiției este americanca Serena Williams, numărul unu mondial, urmată de spaniole Garbine Muguruza (nr.3 mondial), poloneza Agnieszka Radwanska (nr.5), cehoaica Lucie Safarova (nr.9) și germanca Angelique Kerber (nr.10).

Simona Halep a câștigat anul trecut titlul la Dubai după ce a învins-o în finală pe Karolina Pliskova din Cehia, cu 6-7, 7-6 (7/4).

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății