Simona Halep, printre românii nominalizaţi în ancheta Cei mai bun sportivi din Balcani (BTA)

Simona Halep, printre românii nominalizaţi în ancheta Cei mai bun sportivi din Balcani (BTA)

Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, conduce contingentul sportivilor români nominalizaţi în ancheta ''Cei mai buni zece sportivi ai anului în Balcani'', organizată de agenţia bulgară de ştiri BTA.

Halep, campioană în 2018 la Roland Garros şi finalistă la Australian Open, încheie al doilea an consecutiv în postura de lider WTA.

Simona Halep s-a clasat pe locul al doilea la ediţia de anul trecut a anchetei, cu 60 de puncte, devansată de tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, 62 de puncte.

La ediţia de anul acesta, a 46-a a tradiţionalei anchete, au mai fost nominalizaţi, din rândul sportivilor români, halterofilul Nicolae Onica, medaliat cu bronz la Mondiale şi cu aur la Europene, canotoarele Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu, medaliate cu aur la Europene, atât la dublu rame, cât şi la 8+1, Ionela-Livia Lehaci şi Gianina Beleagă, campioane mondiale la dublu vâsle categorie uşoară, handbalista Cristina Neagu, golghetera Ligii Campionilor şi inclusă în echipa ideală a competiţiei, scrimera Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Mondiale,
halterofilele Elena Andrieş şi Loredana Toma, ambele campioane europene, luptătorul Mihai Mihuţ, campion european, etc.

Bulgaria este reprezentată de luptătorii Taybe Yusein, campion european şi mondial, şi Biliana Dudova, campioană europeană şi vicecampioană mondială, etc.

De la croaţi sunt nominalizaţi, între alţii, fotbalistul Luka Modric, campion european cu Real Madrid şi vicecampion mondial cu echipa naţională, atleta Sandra Perkovic, campioană europeană la aruncarea discului, şi tenismanul Marin Cilic, finalist la Australian Open şi câştigător al Cupei Davis cu echipa ţării sale.

Cei mai importanţi sportivi ai Greciei sunt gimnastul Eleftherios Petrounias, campion european şi mondial la inele, atleta Katerina Stefanidi, campioană europeană la săritura cu prăjina şi medaliată cu bronz la Mondialele indoor, tenismanul Stefanos Tsitsipas, campionul turneului Next Gen ATP Finals, etc.

Serbia are şi ea sportivi cotaţi cu şanse, tenismanul Novak Djokovic, numărul unu mondial şi campion la Wimbledon şi US Open, voleibalista Tijana Boskovic, campioană mondială şi desemnată cea mai bună jucătoare a turneului final, atleta Ivana Spanovic, campioană mondială la triplusalt, poloistul Filip Filipovic, campion european şi cel mai bun jucător al competiţiei, etc.

Turcia candidează cu atletul Ramil Guliyev, campion european la 200 m, luptătorii Metehan Başar, campion olimpic, şi Yasemin Adar, campioană europeană şi vicecampioană mondială, voleibalista Gozde Kîrdar Sonsîrma, câştigătoare a Ligii Campionilor cu VakifBank Istanbul şi cea mai bună a jucătoare a competiţiei, etc. AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir; editor online: Magdalena Tănăsescu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale