Simona Halep, reacție la noile acuzații de dopaj: „Sunt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri”

După ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și a fost suspendată temporar din tenis, Simona Halep înfruntă acum o acuzație diferită, a anunțat Agenția Internațională de Integritate a Tenisului. Halep a răspuns instantaneu după anunțul ITIA, acuzând un complot împotriva ei.

Simona Halep e convinsă că cineva îi vrea răul. Foto Getty images

Simona Halep e convinsă că cineva îi vrea răul. Foto Getty images

„Din 7 octombrie, de când am fost acuzată de ITIA de dopaj, am trăit cel mai mare coșmar din viața mea. Nu numai că numele meu a fost murdărit în cel mai rău mod posibil, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA, dintr-un motiv pe care nu-l pot înțelege, de a-mi dovedi vinovăția, în timp ce eu nici măcar nu am luat în calcul VREODATĂ să apelez la vreo substanță interzisă.

Am încercat de două ori să fiu judecată de un tribunal independent, dar ITIA a găsit în mod constant motive pentru a amâna asta. Acum că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, (n.r. - cei de la ITIA) au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu.

Trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari și au stabilit că sângele meu este total normal.

Simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată

Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricărui tip de trișare, nu se aliniază cu valorile mele.

Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea de a accesa în sfârșit judecători independenți și imparțiali într-un tribunal, care să-mi dea șansa să-mi dovedesc nevinovăția.

Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să-mi pot susține în sfârșit cazul la termenul de la finalul lunii, după mai multe întârzieri provocate de ITIA.

Sprijinul celor dragi, al lumii tenisului și al fanilor mei mi-au dat curajul să continui să mă antrenez în fiecare zi și să lupt pentru adevăr. Nu am cum să vă mulțumesc îndeajuns pentru asta!”, a scris Simona Halep pe Instagram, imediat după ce ITIA a publicat noile acuzații.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 A ce o mirosi chestia asta? / A intrat în vigoare, ca urmare a unui amendament depus de Laura Vicol, decizia Curții Supreme care omoară dosare de evaziu…

2 Cine este Maria Julissa, vedeta OnlyFans acuzată de trădare în scandalul care zguduie Mexicul după moartea lui El Mencho

3 „Mergem spre ceva ireparabil” / Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE

4 Adrian Toni Neacșu / La renegocierea PNRR, România a renunțat la 7 miliarde euro pentru ca partidele din coaliție să facă numiri clientelare

5 Uite cum minte pesedistul ăsta! / Ministrul Transporturilor a mințit în CV deși a fost exmatriculat de la o facultate privată