Simona Halep va debuta în optimi la Dubai, contra învingătoarei dintre Ana Ivanovic și Daria Gavrilova

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, este principala favorită a turneului WTA Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.734.900 dolari, și va intra direct în optimile de finală, fază în care o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre Ana Ivanovic și Daria Gavrilova.

Halep (24 ani) și sârboaica Ivanovic (28 ani, 20 WTA), semifinalistă la Sankt Petersburg, s-au întâlnit de patru ori, iar scorul este egal, 2-2. Ivanovic a câștigat în 2013, la Doha, în turul al doilea, când Halep a abandonat după primul set (6-3 pentru Ana), și în 2014 la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 7-6 (7), 3-6, 6-3, în grupă. Halep s-a impus în 2013 în semifinalele Turneului Campioanelor ''B'' de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, și în 2014, în sferturi, la Madrid, cu 6-2, 6-2. Cele două ar fi trebuit să joace în 2014 și în sferturi la Beijing, dar Simona s-a retras.

Simona Halep a învins-o pe australianca Gavrilova (21 ani, 33 WTA) în singura loc confruntare, anul trecut, în turul al doilea la Indian Wells, cu 2-6, 6-1, 6-2, reprezentanta României câștigând titlul ulterior.

Simona Halep a cucerit titlul la Dubai anul trecut, după ce a dispus în finală de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4).

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

3 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

4 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”

5 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan