Simona Halep va ocupa locul 3 WTA, după ce Maria Şarapova a câştigat turneul China Open

Jucătoarea tenis Maria Şarapova, locul 4 WTA, a învins-o, duminică, scor 6-4, 2-6, 6-3, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA, în finala turneului China Open, astfel că rusoiaca va urca pe locul 2 WTA, în timp ce Simona Halep va coborî pe locul 3 WTA.

Halep, locul 2 WTA în acest moment, putea ajunge pe locul 4 WTA dacă turneul de categorie Prmier Mandatory de la Beijing ar fi fost câştigat de Kvitova.

Jucătoarea cehă va ocupa locul 4 WTA, în clasamentul care va fi dat publicităţii luni, după Serena Williams, Maria Şarapova şi Simona Halep.

Sportiva din Constanţa este pe poziţia secundă în ierarhia jucătoarelor profesioniste din 11 august. Ea s-a retras din turneul de la Beijing din cauza unei accidentări, după ce s-a calificat în sferturile de finală, fază în care ar fi trebuit să evolueze împotriva Anei Ivanovici.

Ultima competiţie în care va evolua Simona Helep în acest an este Turneul Campioanelor de la Singapore, care va începe în 20 octombrie.

 


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR