Simone Biles, în dureri groaznice după operația de mărire a sânilor. „M-au mințit în privința recuperării/I-am spus să-i scoată imediat”

La 28 de ani, Simone Biles, gimnasta americană cu cele mai multe medalii olimpice și mondiale din istoria SUA, 41 la număr, a vorbit deschis despre decizia de a-și face operație de mărire a sânilor .

Simone Biles a apelat la bisturiu  Foto/Profimedia

Simone Biles a apelat la bisturiu Foto/Profimedia

Sportiva a dezvăluit provocările cu care s-a confruntat imediat după procedură. Surprinzător, chiar după ce operația s-a încheiat, ea a simțit că implanturile sunt mult prea mari și i-a cerut medicului să le ajusteze, pentru că se simțea complet neregulată, ca și cum ar fi fost „din altă lume”.

De asemenea, Biles a apelat la alte două intervenții estetice. Una pentru a scăpa de cearcănele persistente care o deranjau mult pe partea estetică și alta pentru a-și reconstrui lobul urechii, afectat încă din copilărie, după ce un cercel i s-a rupt accidental.

„Arată ca niște extratereștrii!

Alegerea de a-și mări sânii a stârnit atenție, fiind puțin obișnuită printre sportivele retrase din competiții . Gimnasta și-a dorit un bust mai plin, însă dimensiunea implanturilor a depășit așteptările, iar când s-a ridicat de pe masa de operație, a realizat că proporțiile erau exagerate.

„Îmi ajungeau până în gât și am fost terifiată. Așa că imediat după am avut o discuție cu medicul meu. I-am spus să îi scoată, că trebuie să fie mai mici, că arată ca niște extratereștri!, a transmis Simone Biles, citată de Sport.es .

„M-au mințit în privința perioadei de recuperare!”

Între timp, atleta a fost supusă unei alte intervenții chirugicale la nivel mamar și este mulțumită de rezultatul obținut. Simone Biles a povestit și despre perioada de câteva zile după intervenție, care s-a dovedit mult mai dificilă decât se aștepta.

„M-au mințit în privința perioadei de recuperare. M-a durut atât de tare încât nici nu puteam să mă mișc. Așa că mi-am luat două săptămâni libere, dar sunt bucuroasă, nu regret, pentru că a fost cu adevărat greu.

Cred că am mai multă masă musculară decât cele mai multe fete care recurg la o astfel de intervenție, iar presiunea pe care implanturile au pus-o pe mușchi a determinat această durere groaznică. În prima zi de după operație, Jonathan (n.r. soțul ei) a trebuit să mă ridice din pat, la propriu, și să mă ducă la baie!, a completat Simone Biles.

De-a lungul carierei sale, Simone Biles a adunat 11 medalii olimpice, dintre care 7 sunt de aur, 2 de argint și 2 de bronz. În plus, la Campionatele Mondiale, gimnasta a cucerit nu mai puțin de 30 de medalii, dintre care 23 au fost de aur.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență

5 „Faceți plinul la mașină, acum” / Avertismentul unui analist care vorbește de o criză mondială ca în anii `70