Simonis: Comisia de la Veneţia cere lămuriri suplimentare privind revocarea Avocatului Poporului

Comisia de la Veneţia a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care solicită lămuriri suplimentare privind revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, a declarat, miercuri, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

"În cursul zilei de ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului au primit o scrisoare de la Comisia de la Veneţia în care cere - pe un ton, zic eu, destul de hotărât - lămuriri suplimentare cu privire la revocarea înainte de termen a doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, scrisoare care a fost ascunsă astăzi la Birourile permanente. Preşedinţii celor două Camere nu au depus-o, au şovăit la întrebarea colegilor noştri dacă au primit acest document, au spus ba că da, ba că nu, preşedintele Camerei Deputaţilor nu s-a exprimat la microfon pentru a rămâne pe stenogramă. Practic, este un atac la instituţiile fundamentale ale unui stat democratic, ale României, şi aceste consecinţe vor fi suportate de toată lumea", a afirmat Simonis, după şedinţa Birourilor permanente reunite.

Potrivit lui Simonis, în această scrisoare se spune foarte clar care sunt motivele pentru care un Avocat al Poporului poate fi demis şi se cer lămuriri suplimentare de la cei doi preşedinţi cu privire la argumentele de încălcare a Constituţiei şi motivele pentru care Avocatul Poporului a fost revocat înainte de termen.

"Este foarte grav, pe de o parte, faptul că ne-a fost ascuns un astfel de document; pe de altă parte, că nu se ţine cont de un astfel de document şi ar trebui să fie întârziată declanşarea procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului până când nu trimitem răspuns la Comisia de la Veneţia şi până nu avem o decizie a Curţii", a adăugat liderul deputaţilor PSD.

El a criticat faptul că s-a demarat procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului înainte de decizia CCR.

"Cel mai grav ce s-a întâmplat în această şedinţă este faptul că, deşi am contestat la CCR revocarea Avocatului Poporului şi deşi termenul de judecare a acestei contestaţii este 29 iunie, adică săptămâna viitoare, majoritatea va încerca în data de 28 sau chiar 29 iunie, adică în ziua în care Curtea va judeca acea contestaţie depusă de noi, numirea unui nou Avocat al Poporului. În cazul în care CCR declară neconstituţională revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, practic, noul Avocat al Poporului, această numire va fi invalidată şi va fi nulă de drept", a mai spus Simonis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...

2 VIDEO Turcia reacționează vehement după ce două nave civile au fost lovite de drone în Marea Neagră, la plecarea din Rusia

3 Ce „coace” Tucker Carlson? /

4 Yuval Noah Harari / Douăsprezece teze despre lumea care vine

5 De citit ce spune omul ăsta! / Expert hidrotehnic, verdict dur despre soluțiile pentru Dunăre: „Frecție la picior de lemn”