Simonis: Săptămâna aceasta votăm legea care va interzice vânzarea de țigări electronice minorilor

Simonis: Săptămâna aceasta votăm legea care va interzice vânzarea de țigări electronice minorilor

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, luni, că iniţiativa care va interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice va fi votată săptămâna aceasta în plen. Potrivit oficialului, legea va include amenzi de până la zeci de mii de lei pentru societățile comerciale care vor vinde aceste produse copiilor.

Simonis: Amenzile vor fi drastice pentru comercializarea țigărilor electronice minorior Foto Arhivă

Cred că azi va fi în dezbatere şi mâine va avea loc votul final pe această iniţiativă legislativă. Săptămâna trecută, atunci când am votat interzicerea comercializării sucurilor energizante pentru minori vă promiteam că săptămâna aceasta vom avea și legea care va interzice vânzarea către minori a acestor țigări electroinice”, a declarat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, cu privire la proiectul de lege pentru interzicerea vânzării către minori a ţigărilor electronice.

Alfred Simonis a subliniat că asemenea legii care prevede interzicerea vânzării sau oferirii de băuturi energizante către minori , votată săptămâna trecută, și noua inițiativă privind interzicerea țigărilor electronice, prevede sancțiuni drastice.

Au zeci de denumiri și sunt poate sute de produse pe care am încercat să le cuprindem în această lege, astfel încât, după ce am interzis comercializarea sucurilor energizante, poate prea târziu pentru că ați văzut că zilele trecute, chiar a doua zi după ce am votat legea, care nu e în vigoare e la promulgare, s-a întâmplat un caz tragic , pare se că în urma consumului de astfel de sucuri energizante.

Iată, după ziua de mâine, când vom vota această inițiativă, merge la promulgare legea care interzice și comercializarea către minori, sub sancțiuni drastice, a acestor tipuri de ţigări electronice care au tot felul de arome și tot felul de gusturi şi tot felul de culori atractive, astfel încât am ajuns ca şi cu sucurile energizante, copii, minorii din România, să fumeze toate ziua, mulţi dintre ei, astfel de ţigări care au arome care de care mai plăcute astfel încât să fie atractive”, a mai spus Simonis.

Interzicerea și la tonomate

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor a precizat de asemenea că la fel ca și în cazurilor energizantelor, dacă există țigări electronice ce pot fi procurate la tonomate speciale, „cu siguranță vom găsi formula și în acele tonomate să fie interzise”.

E de discutat inclusiv o astfel de variantă, dacă nu cuprinde raportul pentru că el a fost substanțial modificat în comisii, inclusiv în plenul de astăzi veți vedea că voi susține eu o serie de amendamente care să îmbunătățească această inițiativă pentru că sunt foarte multe produse care n-au fost cuprinse în textul inițial, pe care le-am descoperit între timp, iar oricum obiectul acesta va trebui să fie într-o dinamică pentru că ori de câte ori se vor inventa produse noi, care nu sunt cuprinse în această lege va trebui să actualizăm cadrul legal”, a adăugat Simonis.

Alfred Simonis a menționat că sancțiunile pentru comercializarea acestor produse către minori, ca și în cazul băuturilor energizante, vor începe „de la câteva mii de lei”, și vor ajunge până la „zeci de mii de lei” amendă pentru societățile care nu vor respecta legea.

Interzicerea țigărilor electronice în spațiile închise: „o idee bună”

Întrebat dacă se are în vedere într-un viitor proiect interzicerea acestor țigări și în spațiile închise, asemenea celor clasice, Simonis a răspuns: „E o idee foarte bună, nu am nimic împotrivă”. „Eu cred că așa cum am fost una dintre țările pionier în interzicerea consumului de țigări obișnuite putem face și acest lucru, fără nici un fel de probleme. E o idee pentru o nouă inițiativă”, a adăugat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Dacă ies lovele, ești prietenul lui cel mai bun! Caracter zero”

2 Cum este posibil așa ceva? / Tribunalul București a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu

3 „Rușine! Trădător de neam și țară!” / Românii, indignați după arestarea trădătorului care spiona pentru Rusia

4 VIDEO „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!” / Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul / Ce spune despre micii din Obor

5 Rusia modifică unilateral granițele cu două state NATO în Marea Baltică