Sindicaliştii din energie pichetează miercuri sediile OMV Petrom, GSP Holding şi Rafinăria Petrobrazi

Sindicaliştii FSLI Petrol-Energie urmează să picheteze, miercuri, sediul OMV Petrom din Bucureşti, sediul GSP Holding din Voluntari şi poarta principală a Rafinăriei Petrobrazi din Brazi, se menţionează într-un comunicat remis de organizaţia sindicală.

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie acuză societatea Grup Servicii Petroliere Offshore (GSP Offshore), contractor al OMV Petrom, că a încălcat constant în ultimul an drepturile a 400 de salariaţi, reclamând achitarea cu întârziere a veniturilor datorate, amânarea plăţii tichetelor de masă pe o perioadă de aproape 6 luni, neplata orelor suplimentare şi a altor sume de bani datorate şi a primelor de performanţă.

"Dezinteresul şi nepăsarea arătate faţă de revendicările exprimate de reprezentanţii celor 400 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de prestări servicii pe care GSP Offshore l-a câştigat în urma licitaţiei organizate anul trecut de OMV Petrom, au crescut şi mai mult starea de nemulţumire în rândul salariaţilor. (...) Problema acestor angajaţi transferaţi la GSP Offshore a fost cunoscută şi de OMV Petrom care, în calitatea sa de cedent, nu a luat măsuri concrete de corectare până la data emiterii acestui comunicat. (...) Umilinţa celor 400 de angajaţi ai GSP Offshore, transferaţi de la OMV Petrom, ale căror drepturi din Contractul Colectiv de Muncă nu sunt respectate, nu poate fi tolerată, nu poate fi trecută cu vederea de cea mai mare Federaţie Sindicală reprezentativă din Petrol, F.S.L.I. PETROL-ENERGIE, care luptă atât pentru repunerea în drepturi a salariaţilor afectaţi, cât şi pentru evitarea repetării unor astfel de scenarii şi în cazul altor contractori actuali şi viitori", se precizează în comunicatul remis marţi de organizaţia sindicală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă