Sindicatele din Educație declanșează o serie de proteste

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunţă că declanșează o serie de proteste. Primul va avea loc mâine, la Iași.

Protest al sindicaliștilor din Educație /  Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI)

Protest al sindicaliștilor din Educație / Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI)

„Acesta este primul protest din seria acţiunilor sindicale anunţate deja de federaţia noastră încă de săptămâna trecută. Vă reamintim că angajaţii din educaţie se confruntă cu o serie de probleme care nu şi-au găsit rezolvarea din partea autorităţilor, iar nepăsarea guvernanţilor nu conduce decât spre o singură variantă: angajaţii din educaţie ies, din nou, în stradă!”, conform unui comunicat de presă.

Sindicatele cer Guvernului să rezolve următoarele probleme:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

„Reamintim Executivului faptul că în lunile martie şi aprilie vom picheta sediul Guvernului şi sediile prefecturilor din mai multe judeţe ale ţării, în luna mai ne pregătim de organizarea unui marş de protest în Capitală, iar pentru ultima decadă a lunii mai urmează să strângem semnături în vederea declanşării grevei generale”, mai anunță sindicaliștii în comunicat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD