Sindicatele din penitenciare, plângere la DIICOT împotriva conducerii Academiei de Poliție ”A. I. Cuza”

Sindicatele din penitenciare, plângere la DIICOT împotriva conducerii Academiei de Poliție ”A. I. Cuza”

Sindicatele din penitenciare denunță la DIICOT conducerea Academiei de Poliție” A. I. Cuza”, pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după ce mai mulți studenți s-au intoxicat după ce au mâncat la cantină.

Zeci de studenți au ajuns la camera de gardă după ce au mâncat la cantină FOTO: Sindicat Oltpol

„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva fostului rector al Academiei de Poliție «A. I. Cuza», Claudiu-Ștefan Chindriș, precum și împotriva tuturor factorilor de conducere ai instituției de învățământ pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 297 NCP, respectiv abuz în serviciu, constând în aceea că, în mod nelegal și abuziv, au permis ca studenții instituției pe care o conduce să primească «mâncare stricată» și art. 321 NCP, respectiv fals intelectual, constând în aceea că, cu știință, «au încercat să ascundă adevărul prin declararea neadevărată a numărului real al studenților intoxicați în data de 14.11.2023, începând cu ora 20:30»”, se arată într-un comunicat al organizației.

Sindicatul mai susține că „mâncarea, condițiile de cazare și supraaglomerarea fac din Academia de Poliție «A. I. Cuza» cea mai mare pușcărie din România, instituție de învățământ măcinată de-a lungul anilor de corupție, hărțuire sexuală, limbaj suburban și abuzuri. Academia de Poliție «A. I. Cuza» a creat mai multe probleme în societatea românească decât interlopii României (plagiate la comandă, amenințări cu moartea, scandaluri sexuale). Modul bolnav de a conduce Academia de Poliție «A. I. Cuza», ca pe un penitenciar din lumea a treia, cu abuzuri la ordinea zilei, îi pot determina pe viitorii polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de penitenciare să considere că abuzarea cetățeanului reprezintă o normalitate, atâta timp cat 3-4 ani acești tineri sunt cazați în condiții inumane, sunt hrăniți cu mâncare alterată și învață în condiții similare deținuților din pușcăriile pline de gândaci, șobolani și ploșnițe ale României. Condițiile din căminele studențești ale Academiei de Poliție ar surprinde și oficialii Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) familiarizați cu realitatea dezastruoasă din penitenciare”, precizează organizația profesională.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a mai comunicat că solicită ministrului de interne Cătălin Predoiu să ia măsuri urgente de remediere a problemelor cronice din Academia de Poliție „A. I. Cuza”, „întrucât cetățeanul român are nevoie de ofițeri sănătoși și apți, care să poată asigura în mod echilibrat și responsabil ordinea publică și siguranța națională”.

Reamintim că în dimineața zilei de miercuri, 15 noiembrie 2023, mai mulți studenți au semnalat că în cursul nopții zeci de colegi s-au confruntat cu stări de rău, dureri abdominale și greață, 57 ajungând la camera de gardă a spitalului „Matei Balș”. Studenții au avut problemele și în următoarele două zile, suspiciunea studenților fiind că mâncarea pe care au primit-o la cantină ar fi problema. Direcția Medicală a Ministerului Afacerilor Interne a demarat o anchetă, iar la Academia de Poliție au fost inițiate și alte controale. Studenții spun că, într-o ședință care a urmat evenimentelor nedorite din noaptea de marți spre miercuri, ar fi fost acuzați că nu respectă regulile de igienă și că ar putea fi chiar ei sursa toxiinfecției. O altă ipoteză care li s-a transmis ar fi că mâncarea pe care studenții o comandă ar fi putut fi sursa problemelor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”