Slovacia: Jurnalistul Jan Kuciak a fost ţinta atacului în care şi-a pierdut viaţa

Jurnalistul slovac asasinat în februarie, în momentul în care se pregătea să publice o anchetă explozivă asupra presupusei corupţii la cel mai înalt nivel din ţară, probabil a fost vizat în mod intenţionat, au confirmat miercuri procurorii slovaci, relatează AFP.

Potrivit poliţiei, care a găsit corpurile lui Jan Kuciak şi logodnicei acestuia, Martina Kusnirova, împuşcaţi în locuinţa lor, această crimă este "foarte probabil" legată de o anchetă pe care o efectuase privind legături între politicieni de rang înalt şi mafia din Calabria (Italia), 'Ndrangheta.

Procurorul general al Slovaciei, Jaromir Ciznar, a declarat miercuri la Bratislava că anchetatorii sunt practic siguri că "atacul a fost dirijat în mod expres împotriva lui (Jan Kuciak)", în timp ce Martina Kusnirova s-a aflat "în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit".

Un procuror slovac care, sub acoperirea anonimatului, a vorbit cu jurnaliştii în luna martie a dezvăluit la acea dată că Martina Kusnirova a fost "împuşcată cu un glonţ în cap", în timp ce Jan Kuciak a "fost lovit cu două gloanţe în inimă". Nu s-a furat nimic, a adăugat el.

Dublul asasinat a stârnit o profundă îngrijorare în legătură cu libertatea presei şi corupţia din Slovacia şi a aruncat această ţară într-o criză profundă.

Masive manifestaţii săptămânale la Bratislava şi în alte oraşe au constrâns guvernul să demisioneze în martie.

Noul executiv a păstrat cei mai mulţi membri ai fostului cabinet condus de Robert Fico al cărui colaborator apropiat Peter Pellegrini a devenit noul prim-ministru. Potrivit analiştilor, fostul premier continuă să tragă sforile din culisele puterii, în timp ce este în continuare preşedintele partidului la putere, Smer-SD.

Slovacia a declarat săptămâna trecută că urmează să îl extrădeze în Italia pe omului de afaceri italian Antonino Vadala, acuzat de trafic de droguri, pe care Jan Kuciak l-a citat în ancheta sa atribuindu-i legături cu mafia italiană, apropiaţi ai lui Robert Fico şi cu alţi membri ai guvernului său.

Antonino Vadala a fost reţinut în martie pe baza unui mandat european de arestare lansat de Italia anul trecut.

El este acuzat, de asemenea, de tentativă de fraudă cu subvenţii europene în Slovacia. Vadala a respins categoric acuzaţiile care au fost formulate la adresa lui în articolul jurnalistului Jan Kuciak.AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină