Snooker: Selby - Trump și O'Sullivan - Robertson, semifinalele turneului European Masters

Snooker: Selby - Trump și O'Sullivan - Robertson, semifinalele turneului European Masters

Campionul mondial Mark Selby îl va înfrunta pe Judd Trump, în semifinalele turneului de snooker European Masters de la Circul Globus din București, iar celebrul Ronnie O'Sullivan va juca împotriva lui Neil Robertson.

Trump a obținut primul bilet pentru semifinale, jucătorul de 27 de ani câștigând neașteptat, cu 4-0, în fața cvadruplului campion mondial John Higgins, la capătul unui meci cu jocuri mult mai echilibrate decât arată scorul final, potrivit organizatorilor. În ciuda unui start ezitant, cu ratări și la buzunarul galben (bila galbenă, în primul joc, după doar 20 de puncte înscrise pe tabelă), și pe lovitura de distanță inițială, și la centru (în jocul trei), Trump a rezistat mai bine presiunii și a valorificat în cele din urmă șansele oferite de Higgins, care nu a reușit să își adjudece jocul nici măcar atunci când adversarul său a ratat închiderea de masă, cu 20 de puncte avans.

Campionul mondial Mark Selby a făcut spectacol și a trecut cu 4-0 de Alfie Burden, la capătul unui meci în care a reușit vizite la masă de 82, 136 și 102 puncte. "Bufonul" s-a instalat astfel, grație reușitei din jocul trei, pe prima poziție în clasamentul celor mai mari break-uri făcute în competiția de la București.

Ronnie O'Sullivan a dispus în sferturi cu 4-1 de Mark Davis. Jucătorul de 44 de ani a câștigat singurul său frame cu un break de 124, dar "Racheta" a pus capăt meciului în uralele fanilor, după o vizită la masă de 129 de puncte.

Ultimul sfert de finală s-a dovedit a fi un meci maraton, în care Neil Robertson și mai ales Anthoney McGill le-au testat răbdarea spectatorilor prezenți la circul Globus. Scoțianul a lungit la extrem pauzele dintre lovituri, iar ratările au contribuit și ele la fragmentarea ritmului de joc. Australianul s-a impus totuși cu 4-2, urmând să îl înfrunte în semifinale pe pe Ronnie O'Sullivan.

Competiția are premii totale de 350.000 de euro, dintre care învingătorul va lua 80.000 de euro, iar finalistul va încasa aproximativ 50.000 de euro.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...