Social-democraţii şi extrema dreaptă, la egalitate în preferinţele electoratului german (sondaj)

Sprijinul electoratului german pentru Partidul Social-Democrat (SPD) a crescut cu două puncte procentuale în ultima săptămână, ajungând la egalitate cu cel pentru formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), relevă un sondaj de opinie realizat de institutul Infratest dimap şi publicat vineri de postul de televiziune ARD, informează dpa.

Astfel, susţinerea pentru SPD a ajuns la 14%, faţă de 12% săptămâna trecută, dar social-democraţii sunt depăşiţi cu mult de conservatorii cancelarului Angela Merkel şi de ecologişti.

Blocul conservator CDU-CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) ar fi votat de 26% dintre alegătorii germani, la fel ca în urmă cu o săptămână, iar Verzii - de 25% din electorat, în scădere cu un punct procentual faţă de precedentul sondaj.

Ancheta sociologică a fost realizată pe 20 şi 21 august pe un eşantion reprezentativ de 1.063 de cetăţeni germani cu drept de vot, marja de eroare fiind cuprinsă între 1,4 şi 3,1 puncte procentuale. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești