Sociolog: 46% dintre români vor merge la vot! SCORURI estimate

Sociolog: 46% dintre români vor merge la vot! SCORURI estimate

Intențiile de vot ale românilor pentru 11 decembrie aproape că s-au conturat. Un foarte apreciat sociolog a comentat pentru Comisarul.ro, sub anonimat, ultimele tendințe ale electoratului cu mai puțin de o săptămână înaintea votului. Solicitarea sa de a păstra discreția este normală, atâta timp cât conduce sondajele unui institut ale cărui rezultate sunt prezentate deja de un post de știri. Declarațiile sale sunt mai mult decât interesante. Iar bula cu necunoscute cuprinsă în cele aproape 50 de procente din alegători care refuzau să spună cu cine ar vota s-a fisurat.

„A fost pentru prima oară, din 1990 încoace, când un procent atât de mare de persoane, cifra era constant peste 40, refuza să-și arate intențiile de vot”, spune sociologul. „A fost o „spirală a tăcerii”, da. Care a început să semnaleze deja încotro își va îndrepta votul. Și pot afirma cu certitudine, cu mai puțin de o săptămână înainte de ziua votului, că avem de-a face cu o masă de români care știu deja cu cine vor vota. Vorbim despre un procent de aproape 46 la sută dintre români care spun că în mod cert merg la vot. Oricât de mare și emoțional ar putea fi un eveniment care ar avea loc până pe 11 decembrie, acești oameni nu-și vor schimba opțiunea de vot decât într-un procent nesemnificativ”, spune sociologul.

Așadar, cu ce avem de-a face? Pe 11 decembrie ne așteaptă o mare surpriză? Eu zic că nu. Românii vor vota, generic, spun datele noastre, împotriva actualei clase politice. Singurul grup care a rămas stabil este nucleul dur extins al PSD. Partid care va obține însă un scor, estimăm noi, puțin mai mic decât cel obținut la locale  Asta și pentru că unii dintre votanții PSD s-au reorientat spre ALDE. Cel mai afectat de „valul schimbării”, ca să spun așa, va fi PNL. Al cărui electorat este mai emancipat și mai dispus la judecăți de valoare. Față de rezultatul de la locale PNL va pierde câteva procente bune.

În fapt, spune sociologul, ne confruntăm cu cele două tendințe din societatea românească din acest moment. Este un fenomen foarte interesant și pentru noi. Și chiar și din dialogul pe care-l avem cu colegii din branșă reiese acest moment-cheie. 

Ce scoruri ar înregistra partidele pe 11 septembrie:

PSD- 32,5%

PNL- 25,5%

USR- 19%

ALDE- 6%

UDMR- 6%

PMP- 4,5%

Alții- 6,5%

NOTĂ: La categoria alții intră formațiuni politice ca PRU, PRM, Alianța Noastră România, etc., dar și zecile de candidați independenți din București și din țară. Toate sondajele care v-au fost prezentate până acum ignoră voit aceste entități.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”