Sociolog: „Săptămână care vine USR se va face țăndări și va trage și PNL după”

După ce Dacian Cioloș nu a reușit să convingă PNL să accepte refacerea coaliției fără Florin Cîțu în fruntea guvernului, urmând ca USR să vină în parlament cu un guvern minoritar, sociologul Gelu Duminică susține că liderul USR a făcut o greșeală majoră în aceste zile.

În opinia sa, Cioloș ar fi trebuit să-și depună mandatul în urmă cu câteva zile.

„În jocul politic, ultima săptămâna nu a adus nimic nou.

Și PNL, și USR au jucat doar pentru propria imagine (da, dl Cioloș știe foarte clar ca nu poate avea o majoritate, asa ca-mi este foarte greu sa inteleg tot acest spectacol).

Dacă as fi fost în locul USR nu as fi făcut nominalizare de PM, invocând faptul ca scorul obținut în 2020 le oferă doar statutul de "partid sustinator al guvernarii" și ca nu ei au fost mandatat cu cel mai mare nivel se așteptare. Dacă as fi fi Cioloș, mi-as fi depus mandatul de câteva zile. Vanitatea, însă, si marele strateg al USR, le joaca feste.

Săptămână care vine USR se va face țăndări și va trage și PNL după. Sau invers, luati-o cum vreți. E bine, PSD și AUR își freacă mâinile și pregătesc punctajele atacului mediatic care va urma...

Avem în lumea politica romaneasca niște bărbați de stat care-și măsoară bărbăția numărând in parelel si morții de COVID. Si nu, nu ma luați cu "săracă tarisoara care are nevoie de guvern", ca va aduc aminte cum s-au comportau unii cu alții în cele 18 luni de pandemie...”, a scris Gelu Duminică pe pagina sa de Facebook .

Propunerile pentru formarea Guvernului Cioloș sunt aproape finalizate, au declarat surse politice pentru G4Media. Nu s-a decis încă cine va primi portofoliile de la Dezvoltare, Finanțe, Interne și Tineret și Sport, iar la Apărare sunt două variante vehiculate, una dintre acestea fiind Nicu Fălcoi.

Externele revin fostului lider USR Dan Barna, Justiția ajunge din nou la Stelian Ion, Fondurile Europene la Cristian Ghinea, Transporturile la Cătălin Drulă, iar Sănătatea îi revine Ioanei Mihăilă. La Cultură este propus actorul Marius Manole.

Lista propunerilor:

Dan Barna – Externe

Cristian Ghinea – Fonduri Europene

Claudiu Năsui – Economie

Cristina Prună – Energie

Cătălin Drulă – Transporturi

Oana Țoiu – Muncă

Corina Atanasiu – Educație

George Cățean – Agricultură

Stelian Ion – Justiție

Ciprian Teleman – Cercetare

Raul Pop – Mediu (fost secretar de stat USR în Guvernul Cîțu)

Ioana Mihăilă – Sănătate

Nicu Fălcoi – Apărare (una din cele două variante)

Marius Manole – Cultură

Finanțe și Interne – indecis


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic