Socrul lui Tzancă Uraganul și Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, implicați într-un dosar de trafic de droguri și contrabandă

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, Nicolae Olteanu, socrul lui Tzancă Uraganul și rapperul Andrei Mihalache (MGK) sunt implicați într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, precizează surse G4Media.

Luni dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul IGPR, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești, efectuează 131 de percheziții domiciliare, în municipiului București și județelePrahova, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în septembrie 2023, un cetățean străin de origine turcă ar fi inițiat și constituit împreună cu mai multe persoane de naționalitate română o grupare de criminalitate organizată, specializată în procurarea și vânzarea de arme de foc (letale), fără marcaje de identificare și elemente de individualizare, asamblate prin utilizarea de componente aparținând mai multor producători din Turcia.

Aceste tipuri de arme, cunoscute drept ”Ghost Guns”, au ca destinație mediul infracțional, având în vedere că nu pot fi deținute legal în niciun stat european.

Probatoriul administrat până în prezent a reliefat faptul că armele ar fi fost introduse pe teritoriul României, ascunse în ansambluri rutiere de transport mărfuri sau în componentele unor autoturisme, fiind ulterior vândute, de către diverși intermediari, membrilor unor grupuri infracționale sau unor persoane cunoscute cu un comportament violent.

De la declanșarea cercetărilor și până la finalul lunii octombrie 2024, au fost scoase din circuitul ilegal 47 de astfel de arme letale.

În cadrul operațiunii, sunt puse în aplicare peste 60 de mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești.


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin