Șoigu: resursele militare ucrainene sunt „aproape epuizate”

Șoigu: resursele militare ucrainene sunt „aproape epuizate”

Ministerul rus al Apărării a estimat marţi că resursele armatei ucrainene sunt "aproape utilizate", într-un moment în care Kievul desfăşoară din luna iunie o contraofensivă pentru recucerirea teritoriilor ocupate de Moscova, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Serghei Șoigu estimează că resursele ucrainene sunt epuizate FOTO EPA-EFE

"Resursele militare ale Ucrainei sunt aproape epuizate", a declarat Serghei Şoigu în cadrul unei conferinţe privind securitatea de la Moscova, dând asigurări că Kievul "nu va obţine rezultate", în pofida "susţinerii totale" a Occidentului.

El a afirmat că campania militară în Ucraina, lansată în urmă cu aproape un an şi jumătate, s-a dovedit o "încercare serioasă" pentru armata rusă, dar că Rusia a reuşit să crească "puternic" producţia de vehicule blindate.

În ceea ce priveşte armele occidentale livrate Kievului, Serghei Şoigu a afirmat că acestea nu au "nimic unic sau invulnerabil" pentru trupele ruse.

"Suntem gata să împărtăşim evaluările noastre privind punctele slabe ale echipamentelor occidentale", a declarat ministrul rus, în faţa unei adunări de responsabili militari internaţionali.

El le-a mulţumit de asemenea soldaţilor ruşi care, potrivit lui, luptă în teren împotriva "neonazismului", reluând discursul Kremlinului, care susţine că ofensiva din Ucraina vizează înlăturarea unui regim neonazist .

Cea de a 11-a ediţie a Conferinţei privind securitatea internaţională de la Moscova, organizată de armata rusă şi care se desfăşoară marţi în apropiere de capitală, reuneşte oficial peste 800 de invitaţi veniţi din 76 de ţări, dar niciunul dintr-o ţară occidentală.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat