Soldaţi israelieni au pătruns în Fâşia Gaza (armata)

Soldaţi israelieni au pătruns în Fâşia Gaza (armata)

Război psihologic sau simplă greşeală? După ce a anunţat prezenţa soldaţilor săi în Fâşia Gaza, armata israeliană a dat înapoi vineri, invocând o "problemă de comunicare internă", într-un moment în care bilanţul loviturilor sale în acest teritoriu palestinian în cursul săptămânii a depăşit pragul de 100 de morţi, comentează AFP.

"Aviaţia israeliană şi trupele terestre efectuează un atac în Gaza", a scris iniţial armata într-un scurt mesaj. Întrebat de AFP, purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus, a confirmat că soldaţii au pătruns în "Fâşia Gaza controlată de islamiştii din Hamas, fără a specifica numărul, nici durata şi nici întinderea operaţiunii.

Apoi, două ore mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a emis o "clarificare" pentru a spune "în prezent nu există trupe în Fâşia Gaza".

Întrebat din nou, purtătorul de cuvânt al armatei a explicat acest imbroglio aparent printr-o "problemă de comunicare internă" şi că trupele bombardează Gaza, dar din afara teritoriului.

La scurt timp după miezul nopţii, grupuri armate palestiniene din Fâşia Gaza au lansat un nou baraj de rachete spre sudul Israelului, limitrof enclavei palestiniene.

Armata a deplasat tancuri şi autovehicule blindate de-a lungul teritoriului palestinian de unde trupele israeliene s-au retras unilateral în 2005. Iar Ministerul Apărării a dat undă verde armatei pentru a mobiliza, la nevoie, mii de rezervişti.

Ultima operaţiune militară israeliană în Fâşia Gaza, un teritoriu de două milioane de locuitori supuşi unei blocade israeliene de mai bine de 10 ani, datează din 2014.

Războiul dintre Israel şi Hamas a durat atunci 50 de zile şi a făcut cel puţin 2.251 de morţi de partea palestiniană, majoritatea civili, şi 74 de partea israeliană, aproape toţi soldaţi.

În timpul nopţii, aviaţia israeliană şi-a continuat bombardamentele asupra siturilor Hamas, în timp ce sute de locuitori palestinieni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele în grabă pentru a fugi de lovituri, potrivit martorilor şi corespondenţilor AFP aflaţi la faţa locului.

De la începutul acestui nou ciclu de violenţe, luni, 103 palestinieni, printre care 27 de copii, au fost ucişi în Fâşia Gaza şi 580 răniţi, potrivit unui ultim bilanţ al ministerului local al sănătăţii.

În Israel, şapte persoane, printre care un copil de şase ani şi un soldat, au fost ucişi, mai scrie AFP.

* ORA 00:41 Soldaţi israelieni au pătruns în Fâşia Gaza (armata)

Trupe israeliene au intrat în Fâşia Gaza în cadrul operaţiunii militare în curs împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat vineri armata, transmite AFP.

"Aviaţia israeliană şi trupele terestre desfăşoară un atac în Fâşia Gaza", a declarat armata într-un mesaj scurt.

Întrebat de AFP, purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus, a confirmat că soldaţi israelieni au pătruns în enclava palestiniană. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia