Sondaj: Nicușor Dan este cotat cu 33%, iar Gabriela Firea cu 30%/Băsescu are 9%

Nicușor Dan a prezentat, sâmbătă, un sondaj realizat de Novel Research, în care candidatul USR PLUS susținut de PNL pentru Primăria Capitalei este cotat cu 33% în intenția de vot a bucureștenilor, în timp ce Gabriela Firea este cotată cu 30,5%, iar Traian Băsescu cu 9%. Marja de eroare a sondajului este de 3,4%.

Nicușor Dan a transmis că o așteaptă la dezbatere pe Gabriela Firea marți, la ora 21:00, la B1TV, și miercuri, la aceeași oră, la Realitatea Plus.

”Este un sondaj telefonic, făcut în 16-17 septembrie, cu 840 de bucureșteni cu marjă de eroare 3,4%, de compania Novel Research. La întrebarea ”Merită primarul în funcție un nou mandat?”, 54% au răspuns nu, 33% spun da, 11% nu răspund. La întrebarea ”Considerați strânsă competiția pentru Primăria Generală”: 69% spun că va fi o competiție strânsă. În ce privește intenția de vot: Nicușor Dan – 33%, Gabriela Firea – 30,5%, 18,5% indeciși, Traian Băsescu – 9%, alți candidați 9%. Totul depinde de prezența la vot (…) E foarte important ca dezbaterea între candidați să aibă loc. Sunt candidatul care a venit cu proiecte și soluții. Am primit în schimb șir de acuze și minciuni care să ascundă bilanțul corect al mandatului. Aștept în continuare dezbatere. Consider că refuzul la o dezbatere înseamnă fuga de răspundere în fața bucureștenilor”, a declarat Nicușor Dan în timpul conferinței de presă de sâmbătă dimineață.


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

4 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT

5 Culisele dosarului DIICOT / filiera elvețiană cu ramificații spre Moscova