Sorana Cîrstea a dezvăluit secretul transformării ei: Declarații tari după parcursul din America

Sorana Cîrstea a dezvăluit secretul transformării ei: Declarații tari după parcursul din America

Sorana Cîrstea a abordat turneele americane de la Indian Wells și Miami de pe locul 97 în clasamentul live! Astăzi, după calificarea în sferturi, în ambele întreceri care compun „Sunshine double“, românca e pe 51 în lume, în ierarhia live, actualizată în timp real. Și cu șanse de a ajunge și mai sus, având în vedere că o așteaptă un meci de gală, la Miami Open, după cum Adevărul a scris aici.

Sorana Cîrstea, 12 victorii și 7 înfrângeri, în 2023. FOTO: Arhiva Adevărul

Până să vedem cum se va descurca „Sori“, în compania unei adversare fantastice, românca a vorbit despre secretul transformării ei, în 2023, sub comanda antrenorului Thomas Johansson (48 de ani). În dialog cu trimisul Digi Sport , la Miami, Gabriel Morariu, Cîrstea a explicat că suedezul cu care a început să lucreze, de la sfârșitul sezonului 2022, a contribuit enorm la jocul ei solid din acest moment.

Ce a spus Sorana Cîrstea?

*Cu fiecare victorie, încrederea crește. Știam că Marketa Vondrousova e o jucătoare incomodă, o jucătoare foarte tenace. În același timp, simțeam că meciul e în mâna mea. În momentele importante serviciul m-a ajutat, m-a ținut acolo sau m-a scos din situații dificile.

*Am muncit enorm să fiu aici. Ultimele luni au fost grele, și din punct de vedere fizic și mental. Nu e ușor să muncești zi de zi și să nu vezi rezultate. Am continuat să cred în ceea ce fac cu Thomas. Mă bucur pentru că se văd rezultatele și, cel mai important, se vede progresul din joc.

*În mintea mea, cred că în acest moment avem un Top 3 grozav, cu Swiatek, Sabalenka și Rybakina. Ele joacă remarcabil. Cu siguranță, ele au dus tenisul la un nou nivel, anul acesta. Știu că va fi foarte greu (n.r. duelul cu Sabalenka din sferturile Miami Open). Dar am câștigat multe meciuri în acest parcurs american și am mare încredere. Știu ce pot juca.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

5 VIDEO București 2024...