
Sorana Cîrstea e marea campioană de la Cleveland. N-a iertat nimic din calificări până la trofeu
La 35 de ani, Sorana Cîrstea a făcut un turneu excepțional la Cleveland (250 WTA), pornind din calificări încheind cu trofeul în mână, după ce a nu a pierdut nici măcar un set pe parcurs. Românca a câștigat al treilea titlu al carierei, după victoria în două seturi cu Ann Li (69 WTA), 6-2, 6-4, venită după oră și 10 minute de joc. În urmă cu patru ani, jucătoarea de tenis se impunea la Istanbul.
La 2-2 în primul set, Sorana Cîrstea a apăsat pe accelerație și nu a mai cedat vreun game, realizând două breakuri și închizând cu 6-2, după 35 de minute de joc. Aflată într-o formă de zile mari, românca a pornit ca din pușcă și în partea a doua a meciului. S-a distanțat la 3-1, apoi și-a menținut ecartul până la 5-3. Sori a irosit 3 mingi de meci, apoi a avut mari emoții când a servit pentru câștigarea setului, a partidei și a turneului. Americanca a avut două mingi de break și de 5-5, dar Cîrstea a revenit superb și a închis partida cu 6-2, 6-4.
“A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici doar ca să joc câteva meciuri, aveam zero aşteptări. Am simţit energia încă de la primul meci, m-am simţit bine aici. Sunt bucuroasă că am reuşit să rămân cât mai mult posibil în acest oraş”, a spus, fericită, la festivitatea de premiere, Sorana Cîrstea.
A șaptea finală din carieră
Pentru sportiva noastră a fost şaptea finală WTA din carieră, ea având acum trei titluri, obţinute la Taşkent (2008), Istanbul (2021) și Cleveland (2025). A pierdut finalele de la Budapesta (2007), Toronto (2013), Taşkent (2019) şi Strasbourg (2021).
Cu punctele câștigate în competiția americană, Sorana a urcat pe locul 77 în clasamentul WTA Live (salt de 41 de poziții!) și pornește cu un moral excelent la US Open. Fără clipă de răgaz, românca joacă în primul tur la Flushing Meadows cu Solana Sierra (75 WTA), cel mai probabil marți.
Pentru acest titlu, Sorana a fost premiată cu un cec de 36.300 de dolari și cu 268 de puncte WTA, iar Li s-a ales cu 21.484 de dolari și 163 de puncte.
La 35 de ani, românca este a treia cea mai în vârstă jucătoare din Top 100 WTA, după nemțoaicele Tatjana Maria (38 de ani) şi Laura Siegemund (37 de ani).
Parcursul Soranei la Cleveland
Calificări, turul 1: 6-1, 6-0 cu Anna Frey (SUA)
Calificări, turul 2: 6-2, 6-2 cu Rebeka Masarova (Elveția)
Turul 1: 6-4, 6-1 cu Moyuka Uchijima (Japonia)
Optimi: 6-1, 6-1 cu Jil Teichmann (Elveția)
Sferturi: 6-4, 6-1 cu Liudmila Samsonova (Rusia)
Semifinale: 6-1, 7-5 cu Anastasia Zaharova (Rusia)
Finala: 6-2, 6-4 cu Ann Li (SUA)
Sursa: adevarul.ro