Sorin Grindeanu, propus vicepremier, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii (fişă biografică)

Sorin Grindeanu, propus vicepremier, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii (fişă biografică)

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus, la 23 noiembrie 2021, la Parlament, lista Cabinetului PNL - PSD - UDMR şi programul de guvernare pentru care va cere votul de încredere al Legislativului. Sorin Grindeanu a fost propus vicepremier, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii.

Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeş. A absolvit Facultatea de Matematică - Secţia Informatică, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara (1992-1997).

După absolvire, a urmat studii postuniversitare cu specializarea ''Baze de Date'' la Universitatea de Vest Timişoara (1997-1998), bursa Tempus cu specializare în ''Perfecţionare în domeniul statisticii sociale'' la Universitatea din Bologna - Italia (1999), curs de perfecţionare în ''Securitate, diplomaţie şi politică externă'' la Institutul Diplomatic Român (2012), potrivit CV-ului publicat pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro.

A fost preparator (oct. 1998-nov. 2000) şi asistent universitar (oct. 2000-dec. 2001) la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie; director la Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Timiş (nov. 2001-ian. 2004); director general adjunct la Delpack Invest SRL (ian. 2005-mart. 2008); director la SC Ahm Smartel SRL (mart.-iun. 2008).

A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDSR Timiş, iar în decembrie 2001 - vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat Timiş. A fost membru în Biroul Executiv Judeţean al PSD Timiş (din oct. 2002), membru în Consiliul Naţional al Organizaţiei de Tineret PSD Timiş (din nov. 2002) şi preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş (dec. 2003-mai 2003). Preşedinte PSD Timişoara (apr. 2008-nov. 2014) şi preşedinte PSD Timiş (nov. 2014-iun. 2017). Din august 2020, este prim-vicepreşedinte PSD.

În perioada iunie 2004-iunie 2008, a fost consilier local la Consiliul Local Timişoara. Din iunie 2008 până în decembrie 2012, a fost viceprimar al municipiului Timişoara.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, Sorin Grindeanu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. A fost membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (febr. 2015-iun. 2016), membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI (febr. 2013-dec. 2014), membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (dec. 2012-febr. 2013).

A fost ministru al Comunicaţiilor (dec. 2014-nov. 2015), preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş (iun. 2016-ian. 2017) şi prim-ministru al României (ian.-iun. 2017). În perioada nov. 2017-oct. 2020, a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

A obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. În actuala legislatură este membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi al Comisiei pentru afaceri europene. De asemenea, este preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Din septembrie 2021, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, iar de la 2 noiembrie 2021, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Doina Lecea, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”