Spania: 17 migranţi africani găsiţi morţi pe o barcă în largul insulelor Canare

Un număr de 17 persoane au fost găsite moarte în largul insulelor Canare, pe o barcă ce transporta migranţi, iar trei au fost salvate, conform informaţiilor furnizate de serviciile spaniole de salvare maritimă, transmite AFP.

Barca a fost reperată la aproximativ 500 km sud-est de insula El Hierro, cea mai mică din arhipelag, iar un elicopter s-a deplasat pentru a-i evacua pe cei trei supravieţuitori.

"Cei trei bărbaţi sufereau de hipotermie, dar erau în stare bună" şi au fost transportaţi la spitalul din El Hierro, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor spaniole de salvare maritimă.

Aceeaşi sursă a precizat că toţi migranţii proveneau din Africa subsahariană.

La începutul acestei luni, patru persoane au fost găsite moarte la sud de El Hierro, într-o barcă ce transporta 23 de migranţi.

Traversarea Atlanticului dinspre coasta marocană spre insule este de aproximativ 1000 de kilometri, un traseu periculos din cauza curenţilor puternici, iar ambarcaţiunile sunt, în general, supraîncărcate şi în stare proastă.

Sosirile migranţilor în insulele Canare s-au înmulţit ca urmare a creşterii numărului de patrule pe coasta de sud a Europei, ceea ce a contribuit la o reducere semnificativă a traversărilor în Marea Mediterană.

În total, 3.400 de persoane au ajuns în insulele Canare între 1 ianuarie şi 31 martie anul acesta, comparativ cu mai puţin de jumătate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului evidenţiază faptul că pandemia de COVID-19 a determinat creşterea numărului celor care decid să ajungă în Europa, în condiţiile pierderii locurilor de muncă şi a mijloacelor de trai pe continentul african. AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

3 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

4 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

5 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”