Spionaj: Ambasadorul Iranului la Berlin, convocat la Ministerul de Externe german

 Ministerul de Externe german l-a convocat în decembrie anul trecut pe ambasadorul Iranului la Berlin în legătură cu cazul unui bărbat, născut în Pakistan, care fusese condamnat pentru spionarea unui politician german în favoarea Teheranului, transmite marţi DPA.

Ambasadorul iranian Ali Majedi a fost chemat pe 22 decembrie la Ministerul Afacerilor Externe german pentru a i se prezenta o notă de protest cu privire la acţiunile lui Syed Mustafa H, au relatat luni publicaţia Suddeutsche Zeitung şi posturile de radio NDR şi WDR.

În luna martie 2017, Syed Mustafa H a fost condamnat pentru spionarea lui Reinhold Robbe, politician german şi fost preşedinte al Societăţii Germano-Israeliene (DIG), inclusiv prin fotografierea lui Robbe pe drumul dintre locuinţa sa şi sediul DIG din centrul Berlinului.

După condamnarea lui Syed Mustafa H, Reinhold Robbe a acuzat Teheranul că pusese la cale asasinarea sa şi i-a cerut Germaniei să solicite explicaţii Iranului, potrivit presei germane.

Ministerul de Externe german i-a transmis clar ambasadorului Majedi în timpul întâlnirii din decembrie că 'încălcările de acest fel sunt complet inacceptabile şi au consecinţe negative asupra relaţiilor dintre Germania şi Iran', adaugă Suddeutsche Zeitung.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan