O scenă demnă de un thriller: doi adolescenți americani asistă la arestarea propriilor părinți, acuzați că sunt spioni ruși. Pentru Alexander și Timothy Vavilov, acest moment nu a fost ficțiune, ci realitate.

Cei pe care îi cunoscuseră toată viața ca Donald Heathfield și Tracey Foley erau, de fapt, Andrei Bezrukov și Elena Vavilova — doi agenți sub acoperire ai serviciilor de informații ruse, arestați în 2010 în Statele Unite în cadrul așa-numitului „Illegals Program”. Cazul a provocat un val de interes internațional și a inspirat ulterior serialul de televiziune The Americans.

În volumul său recent, The Illegals: Russia's Most Audacious Spies and the Plot to Infiltrate the West, jurnalistul britanic Shaun Walker investighează această lume opacă a spionajului, punând în context rețelele de informații rusești și rolul lor în relația tensionată dintre Moscova și Occident.

O tradiție începută din necesitate

Walker subliniază că programul sovietic de spioni „ilegali” — adică fără legături oficiale cu ambasade sau cu statul rus — s-a născut dintr-o nevoie practică. În primii ani după Revoluția Bolșevică, Uniunea Sovietică nu era recunoscută oficial de multe state occidentale, ceea ce a limitat sever posibilitatea de a desfășura operațiuni sub acoperire diplomatică.

Agenții „ilegali” își construiau identități false, trăiau ani sau chiar decenii în străinătate și se integrau profund în societățile în care activau. Scopul era să obțină informații politice, economice sau tehnologice, dar și să influențeze oameni-cheie sau să recruteze noi surse — uneori fără ca acestea să-și dea seama că lucrează pentru Moscova.

Totuși, rețeaua a fost marcată și de slăbiciuni: lipsa de sprijin psihologic, pregătirea insuficientă pentru viața dublă, și în unele cazuri, trădarea agenților chiar de către propriul stat.

O moștenire ambivalentă

Un exemplu emblematic este cel al lui Dmitri Bistroliotov — un agent care a obținut informații esențiale pentru URSS în perioada interbelică. Cu toate acestea, în timpul epurărilor staliniste din 1937, a fost arestat, torturat și condamnat la două decenii de muncă silnică în gulaguri.

Alți agenți, precum Richard Sorge, au transmis avertismente clare privind planurile Germaniei naziste de a invada URSS, însă Stalin a refuzat să le dea crezare — cu consecințe dezastruoase în 1941, la începutul Operațiunii Barbarossa.

De la rețele sub acoperire la „ferme de troli”

După prăbușirea URSS, programul a fost transformat, dar nu abandonat. Walker analizează modul în care, în epoca Putin, „illegals” au fost repuși în centrul unei narațiuni naționale menite să glorifice abilitățile serviciilor ruse de informații.

În mass-media controlată de stat, agenții sunt prezentați ca eroi, iar aspectele mai puțin convenabile — izolarea, suferința personală, sau trădarea de către stat — sunt omise. Arestarea celor zece agenți în 2010, în SUA, a fost tratată în Rusia drept un episod de mândrie națională, nu ca un eșec operațional.

Totodată, strategia Moscovei s-a adaptat noilor tehnologii. În locul agenților infiltrați în străinătate, au apărut „fermele de troli” — echipe care, din Rusia, diseminează dezinformare în Occident, în special în social media.

Unele dintre aceste activități au fost asociate cu influențarea alegerilor prezidențiale din SUA în 2016, în favoarea lui Donald Trump — o ipoteză care rămâne contestată, dar care a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public american.

Spionaj clasic vs. război informațional

Potrivit unor surse citate de Walker, nu este clar dacă programul „Illegals” mai funcționează în prezent. Cu toate acestea, atât oficiali occidentali, cât și foști membri ai serviciilor ruse susțin că, în ciuda progresului tehnologic, informația culeasă direct de oameni, pe teren, rămâne esențială.

„La momentul adevărului, tot ai nevoie de cineva pe teren”, afirmă o sursă din serviciile ruse, intervievată de autor printr-un intermediar.

Chiar dacă eficiența practică a acestor agenți este uneori discutabilă, impactul lor psihologic este incontestabil. Imaginea unui spion rus bine integrat în societatea occidentală, gata să acționeze oricând, este un instrument puternic de intimidare.

Între mit și realitate

Walker avertizează însă asupra riscului ca Occidentul să cadă în capcana propriei fascinații pentru mitul spionului rus. În loc să demonteze narațiunea omnipotenței serviciilor ruse, multe guverne occidentale contribuie, fără să-și dea seama, la perpetuarea acesteia.

O analiză lucidă ar arăta că, deși Rusia a investit resurse considerabile în spionajul extern, aceste eforturi au fost adesea subminate de disfuncționalități interne, lipsă de coordonare și decizii politice contraproductive.

Așa cum subliniază autorul, „cea mai mare realizare a rețelei de illegals nu a fost informația adunată, ci ideea că Rusia poate pătrunde oriunde, oricând. O idee întreținută cu grijă de Kremlin — și, uneori, de cei care încearcă să-l combată.”